Fotbal international

Gianluigi Buffon ştie ce va face după retragerea din fotbal: “Părinții mei mă bat la cap să fac asta de 30 de ani”

03.07.2020 | 18:11
Gianluigi Buffon stie ce va face dupa retragerea din fotbal Parintii mei ma bat la cap sa fac asta de 30 de ani
ADVERTISEMENT

Gianluigi Buffon (42 de ani), portarul lui Juventus, vrea ca după ce se va retrage din cariera de fotbalist să se întoarcă la liceu pentru a-și termina studiile. Un an de liceu mai are de făcut italianul care s-a lăsat de școală când era adolescent pentru cariera de fotbalist profesionist, potrivit Prosport.

După un sezon competițional petrecut la PSG, Buffon s-a întors în Italia la Juventus din postura de jucător liber de contract.

ADVERTISEMENT

Părinții lui insistă pentru a-și termina studiile. Portarul vrea să le îndeplinească dorința părinților, astfel după ce își va încheia socotelile cu fotbalul se va întoarce la școală.

Gianluigi Buffon vrea să termine liceul

”Când mă voi retrage, îmi voi lua un an sabatic, în care să mă pot dedica mie și familiei mele. Voi termina al cincilea an (n.r. de liceu). Părinții mei mă bat la cap să fac asta de 30 de ani.

ADVERTISEMENT

Sunt 3 lucruri în viață care mă fac să mă simt bine: relația cu familia mea, să-mi fac bine treaba și să învăț lucruri noi”, a spus Buffon pentru Corriere della Sera.

Cât timp va mai juca italianul fotbal?

Francessco Totti, fost coleg la naționala Italiei cu Buffon, știe când vrea să se retragă portarul. Fostul jucător al Romei și actualul fotbalist de la Juventus au răspuns la mai multe întrebări adresate de fani într-un video apărut pe internet.

ADVERTISEMENT

Fosta legendă a romanilor a spus că portarul dorește să mai apere până la 50 de ani. Buffon are 42 de ani, iar înțelegerea sa cu Juve expiră în vară.

”El nu vrea să se oprească, dar ei îl vor face să se oprească, ceea ce e foarte diferit. Îți spun, Gianluigi vrea să joace până la 50 de ani, dar el poate să mai joace doi sau trei ani”, a declarat Francesco Totti, citat de site-ul Goal.com.

ADVERTISEMENT

Portarul are în palmares o Cupă Mondială câștigată cu Italia în 2006. De asemenea, este de nouă ori campion al Italiei cu Juventus, a câștigat 5 Cupe  (una cu Parma și 4 cu Juve), a triumfat de șase ori în Supercupa Italiei, are un titlu în Franța cu PSG și o Supercupă. În sezonul 98/99 a triumfat în Cupa Uefa cu Parma. Totuși, marea dezamăgire a portarului este că nu a reușit să câștige niciodată Liga Campionilor.

ADVERTISEMENT