Sport
Betano sponsor oficial Europa League si Conference League

Gibraltar și Malta au echipe în grupele cupelor europene. Care sunt cele mai surprinzătoare echipe care au dat lovitura în cupele europene

FCSB și Universitatea Craiova s-au calificat în grupele Europa League, respectiv Conference League, unde sunt și formații din țări cu un fotbal catalogat ca fiind modest
29.08.2025 | 08:45
Gibraltar si Malta au echipe in grupele cupelor europene Care sunt cele mai surprinzatoare echipe care au dat lovitura in cupele europene
Lincoln Red Imps va juca în Conference Laague FOTO X
ADVERTISEMENT

Meciurile de aseară din returul play-offului Europa League și Conference League au stabilit toate echipele care vor juca în grupele cupelor europene. Rezultatele au consfințit și câteva surprize.

Maltezii de la Hamrun Spartans, calificare istorică

După Pafos (Cipru), Kairat Almaty (Kazahstan) și Bodo Glimt (Norvegia) care au prins, în premieră, Liga Campionilor, alte formații modest cotate au dat lovitura în play-off.

ADVERTISEMENT

Gibraltar și Malta sunt țările, cu un fotbal irelevant, care vor avea echipe în Conference League. Hamrun Spartans, campioana Maltei, va juca în a treia competiție europeană. O calificare în premieră și pentru club și pentru țară.

Hamrun, care are o valoare de piață de 5 milioane de euro (atât valorează lotul) este în ultima urnă, alături de Universitatea Craiova și nu se poate întâlni cu aceasta. Echipa malteză a eliminat RFS, din Letonia. În tur, Hamrun s-a impus pe teren propriu, scor 1-0, iar la returul din Letonia s-a terminat 2-2.

ADVERTISEMENT

Lincoln Red Imps reprezintă Gibraltarul în fotbalul mare

O altă surpriză este calificarea unei echipe din Gibraltar. Lincoln Red Imps 9de 29 de ori campioana Gibraltarului) va juca tot în Conference League și a fost plasată în urna a treia, astfel că poate fi adversara Craiovei. Formația din Gibraltar a ajuns în grupele CL după ce a fost eliminată de Braga, din play-offul Ligii Europa. Valoarea totală a lotului este de 1,75 milioane de euro.

ADVERTISEMENT

KuPS Kurpio (Finlanda), Drita (Kosovo), Breidabik (Islanda), Skhendija (Macedonia de Nord), Zrinjski Mostar (Bosnia), Noah (Armenia) și Shelborune (Irlanda) sunt și ele prezențe mai puțin scontate în Conference League.

ADVERTISEMENT

Anglia are nouă echipe în grupe

Cele mai multe echipe în Europa le are Anglia, care a mers în grupe cu nouă echipe. Aproape jumătate din Premier League joacă în competițiile continentale. Chelsea, Arsenal, Liverpool, Manchester City, Tottenham și Newcastle sunt în Liga Campionilor. Aston Villa și Nottingham Forrest vor juca în Liga Europa. Crystal Palace e în Conference League.

Opt echipe în grupe are Spania. Franța, Italia și Germania vor alinia șapte echipe în competiții.

Singurele țări de pe Bătrânul Continent care nu au reprezentante în grupele competițiilor europene sunt: Albania, Belarus, Andorra, Letonia, Insulele Feroe, Irlanda de Nord, Estonia, Moldova, Lituania, Georgia, Liechtenstein, Muntenegru, San Marino și Luxemburg

ADVERTISEMENT

Români în grupele competițiilor europene

Champions League

Cristi Chivu – Inter Milano

Radu Drăgușin – Tottenham Hotspur

Dennis Man – PSV Eindhoven

Vlad Dragomir – Pafos

Cei patru români din Champions League și-au aflat deja adversarii.

Europa League

Ionuț Radu – Celta Vigo

Vlad Răfailă – Betis

Răzvan Lucescu – PAOK

Tragerea la sorți este programată la ora 14.00

Conference League

Andrei Rațiu – Rayo Vallecano

Răzvan Marin – AEK Atena

Bogdan Racovițan – Raków

Andreas Dumitrescu – Sigma Olomouc

Edward Iordănescu – Legia Varșovia

Tragerea la sorți este programată la ora 14.00