Mitică Dragomir (80 de ani) i-a transmis în direct lui Gică Hagi (61 de ani) să se bazeze în continuare la echipa națională pe fiul său Ianis Hagi (27 de ani), în ciuda criticilor primite în spațiul public din cauza acestei chestiuni. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal din România este de părere că mijlocașul ofensiv de la Alanyaspor este în acest moment printre puținii jucători de atac români care au capacitatea de a scoate adversari din joc.
De asemenea, cu această ocazie, Dragomir a enumerat și „tricolorii” în care el are în continuare încredere. „Fotbaliști sunt Man, fundașul dreapta, Rațiu, Coubiș, Drăgușin. Eu l-aș pune și pe Bancu aici. Nu avem la mijloc deocamdată. Eu spun să nu renunțe la fiu-su. Gică, nu te lua după critici. La fotbal toți suntem specialiști. Nu slab, a jucat în nota echipei (n.r. Ianis Hagi în Suedia).
E o dezamăgire pentru mine portarul, Radu. Nu are moral de competiție mare. Moralul de competiție înaltă se face de la 4-5 ani, pleci cu ei în străinătate, e foarte greu. Asta îi lipsește echipei. Nu au curaj, nu driblează unul. Nu putem fugi, nu putem să facem o preluare, să dăm o lovitură cu capul?
Ce să zică, bă, Hagi? Eu l-am studiat pe Hagi. Hagi este un meseriaș. Nu are discurs de competiție înaltă. Are discurs mediocru. Nu știe să se exprime, nu știe să fie coardă, să aibă șmecherie. Să-l ia pe Cornel Dinu, de exemplu”, a spus Dragomir la „Profețiile lui Mitică”.
Nu în ultimul rând, fostul președinte al LPF a mărturisit că „l-a durut sufletul” când a urmărit la televizor meciul de pe Arena Națională: „O să râzi ce spun acum. Am încredere că Hagi redresează fotbalul românesc. Cred că sunt printre puținii oameni din această țară care au încredere în Hagi. Bă, dacă nici în Hagi nu avem încredere, în cine dracu’ să avem încredere? Că pe Lucescu l-ați băgat în mormânt. (n.r. Cum a trăit meciul cu Bosnia) M-a durut sufletul”.