Gică Craioveanu a declarat în exclusivitate pentru FANATIK că Universitatea Craiova poate obține calificarea în grupele Conference League. Partida retur cu Hapoel Beer Sheva este programată joi, de la ora 20:00, pe stadionul „Toto Turner”.
Universitatea Craiova are șanse la calificarea în grupele Conference League împotriva celor de la Hapoel Beer Sheva. În partida tur disputată pe stadionul din Drobeta Turnu-Severin, oltenii au încheiat la egalalitate cu formația israeliană, scor 1-1.
Gică Craioveanu a declarat în exclusivitate pentru FANATIK că Universitatea Craiova va avea o misiune dificilă în Israel. Fostul atacant al „Științei” s-a declarat mulțumit de prestația elevilor lui Mirel Rădoi în partida tur cu Hapoel Beer Sheva.
„Trebuie să ne acomodăm repede cu atmosfera adversă, va fi o atmosferă foarte ostilă. Trebuie să se motiveze foarte bine jucătorii, dacă mai este nevoie, dar depinde de Mirel. Eu sunt încrezător, tot timpul am fost un tip optimist. Noi am fost mai buni ca ei în meciul tur”, a spus Gică Craioveanu.
„Hapoel mi-a dat senzația unei echipe foarte organizată, care a așteptat o greșeală a noastră sau o fază fixă. Craiova a reacționat foarte bine după golul lor. Cred că rezultatul este mai mult decât meritat, chiar puteam să câștigăm la Drobeta Turnu-Severin”, a mai spus fostul atacant al oltenilor.
Legenda „Științei” a mai spus că Hapoel Beer Sheva nu este o echipă mai puternica decât Universitatea Craiova. Gică Craioveanu consideră că atmosfera de pe „Toto Turner” poate fi al 12-lea jucător pentru formația gazdă.
„Va depinde foarte mult cum ne vom adapta atmosferei. Din câte am auzit, este un stadion care pune presiune pe advesar. Noi am fost dezavantajați în tur, pentru că, dacă jucăm acasă, era cu totul altceva. Mie nu mi-au dat senzația că ar fi niște zmei, este o echipă organizată care încearcă să speculeze greșelile adversarului. Nu este o echipă care să te sperie cum au fost Leipzig, Milan și AEK Atena”, a mărturisit Gică Craioveanu.
Paul Papp a fost eliminat la pauza meciului tur de pe stadionul din Drobeta Turnu – Severin, după un conflict cu un adversar pe culoarul spre vestiare. Astfel, Mirel Rădoi nu se va putea baza pe serviciile sale la partida din Israel, însă Gică Craioveanu nu își face griji în privința absenței sale.
„Să joci cu 10 jucători nu este ușor pentru nimeni, mai ales un meci din cupele europene. Mie îmi pare rău de Paul. Dacă îmi spuneai că era Baiaram poate înțelegeam, pentru că este un copil, dar Paul cu experiența lui nu trebuia să facă asta”, a spus Gică Craioveanu.
„Nu îl condamn, pentru că toți greșim în fotbal. L-am iertat pe Bancone, care a luat șase etape, o să îl iertăm și pe Paul. Îmi pare rău pentru el ca jucător și ca persoană. Implicit va fi mai greu, dar nu neapărat fără Paul, pentru că există variante. Valerică are câteva etape fără să joace și poate conta în evoluția unui jucător”, a mai spus fostul jucător al „alb-albaștrilor”.
Legenda formației din Bănie a precizat că fostul selecționer al României a schimbat fața Universității Craiova. Cu Mirel Rădoi pe banca tehnică, formația din Bănie a reușit să obțină calificarea în play-off-ul Conference League cu Zorya Luhansk, scor 3-1 la general.
„Implicit este o echipă mai ofensivă, cu Gyuszi ne costa puțin mai mult să marcăm și defensiv stăm mai bine. Eu l-am văzut pe în pregătire (n.r. pe Laszlo Balint) și mi s-a părut un tip ambițios. Mirel are o altă filosofie, apropiată de stilul nostru, fiind oltean. Este un factor foarte important să cunoști zona, filosofia și istoria unui club”, a mărturisit Gică Craioveanu.