Video. Gică Hagi a ajuns la 53 de ani! Momentele unei cariere de aur - Fanatik.ro

Video Gica Hagi a ajuns la 53 de ani Momentele unei cariere de aur

5 februarie 1965 este una dintre datele importante din istoria fotbalului românesc. În urmă cu 53 de ani, la Săcele, judeţul Constanţa, se năştea Gică Hagi. Nu există român care să nu cunoască acest nume, microbist sau nu. „Generaţia de Aur” începe cu şi de la el, ultimele mari succese ale echipei naţionalei se leagă de numele lui. Columbienii îl visează zi şi noapte, spaniolii îşi aduc aminte de driblingurile reuşite în Primera, italienii au fost vrăjiţi în perioada Brescia, în timp ce turcii pur şi simplu îl divinizează.

Noi nu vom uita nopţile albe din vara lui 1994, chiar dacă în ultimii ani au apărut şi detractorii. Farul, Sportul Studenţesc, Steaua Bucureşti, Real Madrid, Brescia, Barcelona, Galatasaray şi, mai presus de orice, echipa naţională a României sunt bornele de aur dintr-o carieră care cu greu va fi egalată. Timpul, însă, nu iartă pe nimeni şi iată că, parcă pe nesimţite, „Regele” Gheorghe Hagi a ajuns la 53 de ani! VEZI IMAGINILE SUS ÎN GALERIA FOTO.

Gică Hagi, debut la doar 17 ani

Început de toamnă a anului 1982. FC Constanţa are un start de campionat slab. După 5 etape, echipa de la malul Mării Negre e pe locul 15, cu doar 3 puncte. Antrenorul Emanoil Haşoti ia decizia să-l arunce în luptă pe un tânăr despre care se tot vorbea, Gheorghe Hagi. Machedon din Săcele, 47 de kilometri nord de Constanţa. Făcea deja furori la Luceafărul şi părea o soluţie pentru salvarea echipei fanion a Constanţei. Debutul a venit în etapa 6, la Bacău. 0-3. Constănţenii nu s-au salvat de retrogradare, însă Gheorghe, devenit Gică în tribune, a oferit momente de speranţă pentru echipa antrenată de Haşoti. Momentul de glorie, de fapt corect e spus „primul moment de glorie”, a venit tocmai împotriva Stelei, echipă la care va ajunge în 1987. Pe 6 noiembrie 1982, Hagi marca un gol de generic în poarta apărată de Vasile Iordache chiar sub ochii lui Mircea Lucescu, selecţionerul naţionalei, antrenorul care îi va marca o bună parte din carieră. La mai puţin de un an de la momentul magic de pe „Ghencea”, Gică Hagi devenea „tricolor” cu acte în regulă, în meciul Norvegia – România 0-0. Avea 17 ani.

A vrut în Bănie, a ajuns în Regie

Gică Hagi devenise un nume de referinţă în fotbalul românesc, iar marile cluburi ale momentului îi dădeau târcoale. Steaua făcuse un pas, iar tânărul fotbalist semnase o hârtie prin care urma să ajungă în Ghencea. Numai că, fiind minor, nu avea drept de semnătură, aşa că Sportul Studenţesc a dat atacul la părinţii săi, aceştia şi-au dat acordul şi astfel „ficiorul vini” în Regie. Vara anului 1983 avea să fie una fierbinte pentru Gică Hagi, care tocmai terminase clasa a XII-a. Corneliu Stroe, regretatul conducător al oltenilor, „tatăl” Craiovei Maxima, l-a convins să vină la „campioana unei mari iubiri”. Ba, mai mult, să se înscrie la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii din Craiova. Atunci a fost momentul în care a intervenit Mircea Lucescu. Selecţionerul naţionalei credea că tânărul fotbalist nu se va putea dezvolta la echipa la care atunci era lider alt „meseriaş”, Ilie Balaci. Două „săbii” nu puteau să încapă în aceeaşi teacă. Aşa că Gică Hagi era îndrumat de „Il Luce” să aleagă, până la urmă, Sportul Studenţesc, lucru pe care îl va şi face.

Digi24.ro

Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii i-au spus că mai are câteva luni de trăit

„Împrumutul” definitiv la Steaua

În anii petrecuţi la Sportul Studenţesc, Gică Hagi a crescut pe zi ce trece. Nu degeaba, în 1985, la meciul România – Irlanda de Nord 0-1, din preliminariile pentru Campionatul Mondial din Mexic 1986, tânăra speranţă primea banderola de căpitan. Steaua privea de la distanţă cum reuşea „machedonul” prestaţii de excepţie. Punctul de cotitură a venit în iarna lui 1987. Câştigători ai Cupei Campionilor Europeni, „militarii” se pregăteau de Supercupa Europei, unde urmau să se „lupte” cu Dinamo Kiev. Discuţiile au fost lungi, însă s-a găsit o cale de mijloc. Gică Hagi era împrumutat de Steaua de la Sportul Studenţesc pentru perioada 15 decembrie 1986 – 25 februarie 1987. A urmat la Monaco golul care a adus Supercupa la Bucureşti şi… un mic vicleşug! Oficialii Stelei s-au plâns că sovieticii ar putea să conteste prezenţa lui Gică Hagi pe teren. Tânărul fotbalist primea o legitimaţie nouă, chiar dacă cei de la Sportul contestau mutarea. Era prea târziu. Îmbrăcat în tricoul cu numărul 10 al Stelei, Hagi îşi împlinea visul copilăriei, atunci când pe maidan ţipa după câte o reuşită: „Goooolll Iordănescu!!!”.

Transferul la Real Madrid

Revoluţia din 1989 a dus şi la deschiderea graniţelor. Gică Hagi avea 25 de ani, o vârstă la care mulţi fotbalişti din Estul Europei, în prezent, fac pasul către Occident. AC Milan, Juventus, Panathinaikos sau Olympique Marseille l-au dorit în ultimii ani ai deceniului ’80. Partidul s-a opus de fiecare dată, nu puteau să-şi permită să piardă cel mai valoros fotbalist al momentului din România. Lucrurile s-au schimbat în primăvara lui 1990. Ramon Mendoza, preşedintele lui Real Madrid, a venit la Bucureşti şi a reuşit să-l transfere pe Gică Hagi. Steaua primea 4 milioane de dolari, ce bani erau pe vremea aia!, şi începea o etapă nouă pentru decarul naţionalei. Primul sezon a fost unul de acomodare pe „Santiago Bernabeu”. În a doua stagiune, Hagi şi-a pus amprenta serios pe jocul echipei, însă schimbările dese de antrenori şi-au spus cuvântul, iar în vara anului 1992 venea momentul despărţirii. „Nu regret faptul că am plecat de acolo după doi ani. Aveam o clauză în contract prin care era prelungit automat în momentul în care echipa câştiga titlul. Nu s-a întâmplat asta şi am semnat cu Brescia”, a declarat recent Gică Hagi într-un interviu acordat revistei „FourFourTwo”.

Reîntâlnirea cu “nea” Mircea

Mircea Lucescu şi-l dorea cu ardoare pe Gică Hagi la Brescia, unde îşi propunea să aibă o tripletă de fotbalişti români. Oricine îşi dorea să ajungă în acei ani în Serie A, care era considerat cel mai puternic campionat al momentului. Debutul nu a fost unul perfect. Pe 6 septembrie 1992, Brescia juca, în deplasare, cu Napoli. Chiar dacă Maradona nu mai era acolo, echipa napoletană era una puternică, Claudio Ranieri având sub comandă vedete ca Gianfranco Zola, Fonseca sau Careca. Gică Hagi nu reuşise un meci prea bun, dar scorul era unul favorabil pentru Brescia. Cu nouă minute înainte de final, căpitanul echipei naţionale are o intrare dură la Careca, iar Pierluigi Collina îi arată direct cartonaşul roşu. Brescia obţinea un punct după acest meci, scorul final fiind de 0-0. La finalul sezonului, echipa antrenată de Mircea Lucescu ajunge în Serie B, un moment de cumpănă pentru Gică Hagi. Rămâne la Brescia, unde adună prestaţii de excepţie. Profetic sau nu, Mircea Lucescu anunţa atunci că românul va fi unul dintre aşii Campionatului Mondial din 1994.

Popasul pe „Camp Nou”

Prestaţiile de excepţie de la Campionatul Mondial din 1994 l-au făcut pe Gică Hagi o ţintă pentru marile cluburi. Tottenham Hotspur şi Barcelona se băteau pe semnătura fotbalistului care ajunsese la 29 de ani. Formaţia de pe „Camp Nou” a fost alegerea, mai ales că îşi dorea să fie antrenat de Johan Cryuff, unul dintre idolii copilăriei. Primele luni au fost problematice. „Deja jucasem pentru Real Madrid, aşa că fanii m-au huiduit timp de câteva luni. În timpul unui meci mi-am dus mână în dreptul emblemei clubului şi atunci au înţeles că sunt unul de-al lor”, şi-a reamintit Hagi pentru englezii de la „FourFourTwo”. Chiar şi aşa, decarul naţionalei s-a lovit de alte probleme pe „Camp Nou”. Accidentările, dar şi neînţelegerile cu Johan Cryuff nu l-au ajutat să-şi arate adevărata valoare. La capătul a două sezoane, Gică Hagi era nevoit să plece de la FC Barcelona. Printre amintiri stăruie golul de la jumătatea terenului pe care l-a înscris într-un meciul cu Real Club Celta de Vigo.

Digisport.ro

Notele primite de Istvan Kovacs în marile publicații sportive, după Barcelona - PSG 1-4

„Regele” a ajuns Sultan pe „Ali Sami Yen”

Când era foarte aproape să semneze cu Atlante, echipă din prima ligă a Mexicului, Galatasaray a intrat pe fir. Turcii visaseră că-l vor aduce în 1990, dar fusese imposibil, aşa că au stat şi au aşteptat. Momentul propice a venit în vara lui 1996, când Barcelona nu a activat clauza de prelungire a contractului lui Gică Hagi. Başkanii s-au mişcat repede şi l-au adus pe malul Bosforului. Decizie mai mult decât inspirată. Cu Hagi pe teren, Galatasaray s-a transformat într-o forţă a Europei. Trofeele vorbesc de la sine, 10 la număr. Însă mai concludente sunt reacţiile turcilor atunci când aud numele fotbalistului român. Stadionul „Ali Sami Yen” a fost casa magiilor lui Gică Hagi, iar cele 5 sezoane petrecute au fost încununate cu obţinerea Cupei UEFA în sezonul 1999-2000, dar şi un sfert de finală în stagiunea următoare a Ligii Campionilor. Golurile spectaculoase şi driblingurile ucigătoare l-au făcut pe Gică Hagi cel mai bun stranier din istoria lui „Cim Bom Bom”.

Recorduri „roiale”

„Regele” Hagi este singurul fotbalist român care a participat la 6 turnee finale ale competiţiilor majore, 3 de Campionat Mondial (1990, 1994, 1998) şi tot atâtea de Campionat European (1984, 1996, 2000). Pentru aproape 5 ani, „Regele” a fost liderul de selecţii la echipa naţională a României, cu 124 de meciuri jucate sub „tricolor”. Recordul a fost doborât în 2005 de Dorinel Munteanu, care a ajuns să strângă cu 10 selecţii mai mult. Tot la echipa naţională, Gică Hagi deţine, alături de Adrian Mutu, recordul celor mai multor goluri marcate, ambii având câte 35 de reuşite. O altă performanţă, greu de egalat în prezent, este şi clasarea de 6 ori în ierarhia „Balonului de Aur”. În 1994, Gică Hagi a fost cel mai aproape de primul loc în clasamentul realizat de ziariştii de la France Football. Prestaţia excepţională de la Campionatul Mondial din America i-a adus clasarea pe locul 4. „Regele” a fost mereu legat de echipa naţională, unde mai deţine un alt record. Gică Hagi este fotbalistul care a purtat cel mai des banderola de căpitan: de 65 de ori în cele 124 de meciuri jucate sub tricolor.

„Hagi poate să-şi dribleze adversarii într-o cabină telefonică” – Pipo Estrada, jurnalist spaniol

„Câteodată stau şi mă întreb dacă tot ce a fost e adevărat. Ce mi-aş mai putea dori? Poate să batem pe Milan în finala CCE şi să scoatem Suedia la Mondialul american” – Gică Hagi

„Hagi este pentru România ceea ce este Beckenbauer pentru Germania” – Lothar Matthaus

„Hagi este un om adevărat, un om foarte de treabă şi a fost un mare jucător. Era captivant să-i urmăresc driblingurile la televizor, mă fascina” – Pele

„Hagi a fost unul dintre cei mai strălucitori jucători din fotbalul european, avea o tehnică de vis” – Eusebio

„Gheorghe Hagi a fost un jucător imens, foarte, foarte iubit. A creat fotbal, iar asta respect eu cel mai mult la un jucător” – Michel Platini

Palmaresul lui Gică Hagi

14 trofee a cîştigat Gică Hagi ca jucător: 7 titluri naţionale (3 cu Steaua – 1987,1988,1989 şi 4 cu Galatasaray – 1997,1998,1999, 2000), 4 cupe naţionale (2 cu Steaua – 1987, 1989 şi 2 cu Galatasaray – 1999, 2000), 2 Supercupe ale Europei (1987 cu Steaua şi 2000 cu Galatasaray), Cupa UEFA cu Galatasaray (2000)