Gică Hagi a construit o garnitură extrem de competitivă. Cu tinere talente pe care le ”șlefuiește” cu grijă, dar și jucători consacrați cărora, cu o rețetă știută parcă doar de el, le oferă șansa unui nou start. Însă, pe de altă parte, secretul succesului este și exigența cu care ”cerne” când vine vorba despre oamenii pe care-i are în lot.
Liderul din SuperLiga, Farul Constanța, a renunțat la doi jucători. Și aceasta cu numai câteva ceasuri înaintea meciului cu campioana CFR Cluj. Unul decisiv pentru calificarea în faza următoare a Cupei României Betano.
„Farul Constanța și jucătorii Robert Ion și Ayrton Mboko au ajuns la un acord pentru încetarea pe cale amiabilă a raporturilor contractuale.
Mijlocașul Robert Ion a ajuns la Farul în vara acestui an, iar în prima parte a sezonului a evoluat în trei partide din Superligă și în două jocuri în Cupa României.
Fundașul dreapta Ayrton Mboko a venit la Farul la finalul sezonului trecut, iar în culorile alb-albastre a evoluat numai într-un singur meci, în Cupa României”, a anunțat Farul Constanța, pe site-ul oficial al clubului.
Cotat la 200.000 de euro de transfermarkt.com, Robert Ion, este fost internațional de juniori. Și a ajuns la Farul în vara acestui an, după despărțirea de FCSB.
Mijlocașul ofensiv de 22 de ani semnase un contract pe trei ani. Și la momentul transferului la gruparea lui Gică Hagi, visa extrem de frumos. ”Îmi doresc să devin cel mai bun jucător din campionatul României”, declara el pentru Farul TV.
Numai că el nu a reușit să se impună la echipa de la malul mării. A bifat doar cinci jocuri în toate competițiile, fără să izbutească să înscrie vreun gol.
De partea cealaltă, belgianul Ayrton Mboko, jucător care a fost crescut de Standard Liege, are o cotă de 150.000 de euro pe același site. Și a sosit la trupa lui Gică Hagi, liber de contract, de la Academica Clinceni.
Formație la care, de altfel a fost coleg, în a doua parte a stagiunii 2021/2022, cu Robert Ion. Cel care fusese împrumutat la gruparea amintită de vicecampioana României.