Sport

Gică Hagi, discurs manifest pentru salvarea sportului românesc. ”Regele” cere statului să intervină de urgență: ”Anul trecut am avut salariu 500 de euro. Până când?”. Video

Gheorghe Hagi s-a săturat să lucreze pe un salariu minimal și cere statului să intervină pentru a salva sportul românesc. ”Regele” propune de ani de zile o lege ignorată de autorități.
09.07.2022 | 15:43
Gica Hagi discurs manifest pentru salvarea sportului romanesc Regele cere statului sa intervina de urgenta Anul trecut am avut salariu 500 de euro Pana cand Video
Gică Hagi cere de urgență o lege care să oblige companiile să investească procente din suma de afaceri, în sportul românesc. Sursa foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Considerat cel mai mare fotbalist român din toate timpurile, Gică Hagi a pus pe picioare cea mai productivă academie de fotbal din țară și este antrenor și patron la Farul Constanța. Deși ar vrea să cedeze pachetul majoritar de acțiuni, spune că nu are cui și cere statului să intervină.

Gică Hagi cere ca firmele să fie obligate să investească 3% din cifra de afaceri

De câțiva ani încoace Gheorghe Hagi are o propunere, care în esență sună bine. Acesta solicită o lege din partea statului prin care multinaționalele, dar nu numai ele, care activează în România să fie obligate să ajute cluburile sportive din țară.

ADVERTISEMENT

”Domnilor, e ultima oară când zic, să nu mă mai întrebați niciodată nimic: dacă vreți să iasă fotbalul românesc din ce e, din groapă, dați o lege simplă, Guvernul, cu multinaționalele, pe care v-a zis-o Hagi de acum 5-6 ani.

A fost la minister, la finanțe, cu cei mai mari sportivi ai României, pe 8 ianuarie, acum 7 ani. Am și dat-o la minister, acum 2 ani iar m-au chemat, le-am dat și scris. Dup-aia vine altu, îmi cere și ăla. Eu toată ziua să vin să vă dau? Dați legea cu multinaționalele care să ajute din cifra de afaceri. 1-2-3% din cifra de afaceri, o zic public.

ADVERTISEMENT

Luați-o, faceți-o, dacă nu, nu mai avem nicio șansă, suntem pierduți. 3% din cifra de afaceri, din cifra de afaceri deductibilă. Dintr-un miliard, din 500 de milioane, din 3 miliarde. Fac bani la noi în țară.

Cine? Firmele. Trebuie să vină să aranjeze, că sunt branduri. E atât de simplu și căutăm acul din fân. Cineva trebuie să ia taurul de coarne, cei care ne conduc, cei de sus. Politic. Trebuie să scoată lege pentru România, pentru sportul românesc, pentru cultură, sport și sănătate!”, a tunat Gică Hagi, într-o conferință de presă.

ADVERTISEMENT

Gică Hagi așteaptă noi investitori la Farul Constanța: ”Și eu vreau să fiu plătit”

Fostul mare fotbalist al României a adăugat că nu ar mai vrea să fie și patron și antrenor la Farul Constanța și așteaptă ca firmele interesate să se alăture proiectului.

”Firme puternice trebuie să vină. Am investit, sunt acţionar, dar vreau să rămân cu partea mea. Meseria mea nu e de conducător. Eu sunt antrenor, nu conducător. Nu vreau să fac munca la buget, cum am făcut în ultimii 12 ani. A venit momentul să schimbăm lucruri clare. Vreau să rămân cu maxim 10%-20% din acţiuni la Farul.

ADVERTISEMENT

O să rămân cu funcţia de manager. Dacă sunt competitiv, o să rămân pe bancă. Dacă nu, o să mă retrag şi o să vină altcineva. Trebuie să schimbăm lucruri clare. Eu am drumul meu. Astăzi o să fiu, mâine n-o să fiu. Acţionar voi rămâne ’forever’ la Farul.

Vrem să facem un club la fel ca în afară. Voi vreţi să fiu cel mai bun, să câştig toate meciurile. Sper să vină lumea puternică! Cei de sus trebuie să scoată lege pentru România, pentru sportul românesc. Afacerile se fac cu firme, care pot cumpăra acţiuni.

Să vină să cumpere. Altfel ne înecăm. Noi suntem colacul acum. Sunt în mare cu colacul, salvează-te! Eu ce să fac? Anul trecut am avut salariu 500 de euro. Până când? Şi eu vreau să fiu plătit, dorit!”, a punctat Gică Hagi.

ADVERTISEMENT