Sport

Gică Hagi, euforic după Farul – Rapid 2-0: „Suntem singura echipă care i-a dominat la toate capitolele. De mult timp nu am mai jucat așa!”

Gheorghe Hagi, antrenorul lui Farul Constanța anunță triumfător după victoria cu 2-0 în fața Rapidului că „marinarii” sunt singura echipă care a reușit să îi domine pe alb-vișinii la toate capitolele.
05.12.2021 | 00:02
Gica Hagi euforic dupa Farul  Rapid 20 Suntem singura echipa care ia dominat la toate capitolele De mult timp nu am mai jucat asa
ADVERTISEMENT

Farul Constanța urcă pe podium după victoria în fața Rapidului și le administrează giuleștenilor prima înfrângere în deplasare în Casa Pariurilor Liga 1.

Gheorghe Hagi a fost mai mulțumit ca niciodată de jocul echipei și e optimist că Farul Constanța va arăta din ce în ce mai bine pe viitor, odată cu revenirea celor accidentați.

ADVERTISEMENT

Gheorghe Hagi e în sfârșit fericit: „Un meci mare ofensiv și defensiv!”

Antrenorul lui Farul Constanța și-a lăudat jucătorii după victoria cu 2-0 în fața Rapidului și nu se teme de adversarii dificili care urmează, în frunte cu CFR Cluj.

„Un meci mare ofensiv și defensiv. De mult timp nu am mai văzut echipa să joace așa de bine. Până am dat 2-0 am avut emoții. Sunt mulțumit de toți. Stăm bine și mă bucur pentru ei pentru că adversarul e foarte bun. Noi cred că suntem singurul adversar care a dominat Rapidul la toate capitolele”. – Gică Hagi

Hagi consideră că Rapidul nu putea să scoată foarte mult de la acest meci, iar echipa lui Mihai Iosif și-a creat foarte puține șanse de a marca datorită jocului prestat de Farul.

ADVERTISEMENT

„Au avut puține faze. Totul a depins de noi. Avem și bancă, revin și jucătorii accidentați. Și noi suntem puternici. Anul acesta dacă stau să mă gândesc nu știu dacă e un meci în care fost sub adversar. Jocul nostru e să impunem ritmul și să dominăm și azi am controlat în totalitate jocul”. 

Hagi rămâne cu picioarele pe pământ și se gândește doar la viitor: „Suntem într-un proces de construcție”

Gheorghe Hagi consideră că Farul Constanța nu poate ținti la primele locuri în acest moment, fiind un club în construcție de la A la Z:

ADVERTISEMENT

„Ne dorim să fim sus dar suntem într-un proces de construcție din toate punctele de vedere. În timp vrem să creem o echipă care să fie puternică pe termen lung”. – Hagi

Ce spune Gheorghe Hagi despre venirea lui Dan Petrescu la echipa națională

FANATIK a anunțat în exclusivitate că Dan Petrescu va fi noul selecționer al României, în timp ce Adrian Mutu ar urma să o preia pe CFR Cluj, însă Gheorghe Hagi nu e sigur că „Bursucul” va accepta oferta FRF-ului.

„Nu sunt în măsură să judec. Nu știu dacă el va veni. România are antrenori foarte bine. Îi doresc baftă oricărui antrenor care va fi și trebuie să creem o echipă care să se bată cu cei puternici, așa cum o făceam noi. Nu avem calificări și atunci trebuie construcție.

ADVERTISEMENT

Reprezinți România și e clar că cine merge acolo are presiune dar trebuie să îi duci acolo pe cei care o duc. Asta își aduce motivație, ambiție concentrare, nu teamă. Dacă nu te simți puternic nu o să vină din altă parte”.

ADVERTISEMENT