Farul a marcat primele goluri și a obținut primul succes al sezonului! Fosta campioană a României a învins-o pe Poli Iași, scor 2-0, în etapa a 4-a din SuperLiga. Meciul de la Ovidiu a fost întrerupt de două ori, însă nimic nu a putut opri marșul echipei „Regelui” către victorie. Farul a urcat până pe locul 7 în clasament, cu 4 puncte în tot atâtea meciuri. „Regele” a avut mari emoții la problemele cu nocturna.
După o remiză, două înfrângeri și fără gol marcat, Farul a strâns rândurile și a câștigat categoric la Ovidiu. Victima lui Gică Hagi a fost Poli Iași. Rivaldinho și Gabi Iancu au marcat golurile care au adus prima victorie a Farului în actuala stagiune.
„Greu cum am zis înainte de meci. Toate meciurile sunt grele. Am câștigat, suntem fericiți și nimic mai mult. Trebuie să mergem înainte și să schimbăm lucrurile. Fotbalul e imprevizibil, trebuie să te aștepți la lucruri imprevizibile.
Nu poți să controlezi totul. De-aia nu vorbesc înainte, dar astăzi au muncit mult, s-au bătut mult, și-au dorit victoria. Am făcut ce trebuie. Am jucat bine. Orice jucător are nevoie de reușite. Astea le-am zis, nu contează câte mingi greșești, contează cât de repede o iei, cât de mult o vezi în față, te duci în față.
A trebuit să le zic. Am încercat să nu creez o presiune prea mare. Am încercat să le zic că trebuie să fim echipa care trebuie să joace fotbal. Anumite lucruri trebuie eliminate și cred că băieții au făcut-o foarte bine”, a declarat Gică Hagi.
În ciuda faptului că Cristi Ganea, cu o pasă decisivă, sau Gabi Iancu, cu gol marcat, au ieșit în evidență, Gică Hagi a ținut să-l laude pe Mihai Bălașa, titular în centrul defensivei constănțenilor. Managerul tehnic al Farului este convins că echipa sa va arăta din ce în ce mai bine.
„Astăzi, lăsând la o parte prima șansă a adversarului, Bălașa a făcut un meci extraordinar. Un jucător foarte bun. A avut ghinion, s-au accidentat și el, și Iancu. Au lipsit de la începutul pregătirii. Au lipsit și nu au fost cu noi.
Sunt jucători care au talent, ușor, ușor o să arătăm mai bine și vrem să arătăm mai bine. Să fim noi, identitatea noastră. Trebuie să jucăm fotbal indiferent că e presiune, că sunt momente dificile.
Echipa, chiar dacă a pierdut meciurile, a jucat bine ofensiv cât de cât. Echipa nu a jucat bine în fața porții. Am dominat echipa care e pe primul loc (n.r. Oțelul). Arătăm că avem ceva, e de muncă până să închegăm un vestiar foarte bun. Eu trebuie să-i refac. Știu că sunt fotbaliști foarte buni”, a mai spus Gică Hagi.
Disputa Farul – Poli Iași a fost întreruptă înainte de pauză, din cauza problemelor cu nocturna. Meciul a fost reluat după 15 minute, însă în tot acest timp Gică Hagi a fost extrem de agitat la marginea terenului. În cele din urmă, „Regele” a răsuflat ușurat.
„Numai în capul meu și în pielea mea să nu fiți. Cu clima nu te bagi, de unde să știm? Până la urmă a ieșit bine, mă duc și eu liniștit acasă, să dorm liniștit”, au fost cuvintele lui Gică Hagi.
Gabi Iancu a fost titular în flancul drept al atacului celor de la Farul la meciul cu Poli Iași. Fostul fotbalist de la FCSB sau Hermannstadt a înscris în minutul 45+11 din pasa lui Constantin Grameni.
„Am jucat destul de bine, au avut și ei ocazii la începutul meciului. N-am mai văzut așa ploaie. Astăzi le-am întâmpinat pe toate. După ploaie, jocul s-a schimbat și n-a mai putut nicio echipă să paseze.
Mă gândeam, Doamne când tocmai ce câștigăm și noi să se întâmple toate într-un meci. Mă bucur că nocturna a funcționat, mă bucur foarte mult că am marcat în primul rând. Sper ca după meciul ăsta să ne fi descătușat.
Era puțin apăsător, dar Mister a știut cum să ne vorbească, ce să ne spună. A luat presiunea de pe umerii noștri. S-a simțit în teren. Acum e ok. Nu vreau să comentez lucrul acesta (n.r. Hagi refuză naționala). Nu cred că am ce să zic. Mi-e să nu greșesc.
Dânsul știe cel mai bine ce a hotărât și ce a fost cel mai bine pentru el și pentru Farul Constanța. Cu siguranță, aveam nevoie, suntem mai pozitivi. Ne-am antrenat mai bine săptămâna asta, diferit față de ce a fost până acum. Îmi doresc să o ținem așa, să legăm victoriile și când ne uităm la clasament să fim acolo sus alături de cele mai bune echipe”, a fost discursul lui Gabi Iancu.
Cristi Ganea are evoluții din ce în ce mai apreciate la Farul. Fotbalistul în vârstă de 32 de ani a pasat decisiv la primul gol marcat de Farul în partida cu Poli Iași prin Rivaldinho în minutul 34. Fundașul lateral stânga a înțepat-o pe FCSB, fosta sa echipă.
„Ne bucurăm că am câștigat cele 3 puncte. Vreau să felicit echipa, vreau să le mulțumesc suporterilor pentru că au fost alături de noi. O primă repriză foarte bună din partea noastră. În a doua repriză nu a fost un joc tocmai bun cu tot ce s-a întâmplat, furtuna, dar ne-am îndeplinit obiectivul.
După o perioadă foarte grea, un an de zile în care am stat, la FCSB nu am avut oportunitatea de a demonstra ceea ce pot, știam că o să vină acest moment. Muncesc foarte mult, îmi văd de treaba mea și știam că într-o bună o zi o să vină pasele de gol, o să vină golurile. Sunt foarte încrezător și o să fie din ce în ce mai bine.
Ținând cont că primele trei meciuri nu am reușit să marcăm, ne doream să câștigăm, să marcăm, să simțim golul. Aveam nevoie pentru moral, pentru încredere”, a concluzionat Cristi Ganea.