Fotbal international

Gică Hagi, idolatrizat de un fotbalist al lui AC Milan. “Vreau să ajung o legendă ca el”

04.06.2020 | 20:38
Gica Hagi idolatrizat de un fotbalist al lui AC Milan Vreau sa ajung o legenda ca el
ADVERTISEMENT

Internaţionalul turc Hakan Calhanoglu este coechipier la Milan cu unul dintre cei mai mari atacanţi ai lumii din ultimul sfert de veac, suedezul Zlatan Ibrahimovic.

Hakan Calhanoglu e coleg cu Zlatan Ibrahimovic la Milan, dar idolul său e Gică Hagi

Însă pentru jucătorul născut în Germania, dar care a ales să joace pentru Turcia, nu Zlatan Ibrahimovic este modelul de urmat. Idolul său este un român care a făcut legendă la Galatasaray.

ADVERTISEMENT

Hakan Calhanoglu e coechipier cu Zlatan Ibrahimovic, dar idolul său se numeşte Gică Hagi. Motiv pentru care îşi doreşte mult să ajungă să joace la Galatasaray.

Vrea să poarte la Galatasaray tricoul cu numărul 10

“Galatasaray nu se povestește se trăiește! Poate pe viitor voi ajunge acolo, de ce nu? Asta pentru că visul meu este să ajung o legendă ca Gică Hagi! Vreau să port tricoul lui, tricoul glorios cu numărul 10!

ADVERTISEMENT

Sper că într-o zi voi ajunge ca el, și tatăl meu își dorește asta. Am vorbit și cu Fatih Terim despre asta, să port cu mândrie tricoul cu numărul 10 la Galatasaray”.

Milan a cerut turcilor şase milioane de euro pentru un împrumut

Hakan Calhanoglu nu a fost departe de a-şi vedea visul împlinit chiar în iarnă, când Galata a vrut să îl aducă mai întâi sub formă de împrumut şi apoi transferul definitiv, dar Milan a cerut şase milioane de euro şi afacerea a căzut.

ADVERTISEMENT

Evident că atunci când eşti coechipier cu Zlatan Ibrahimovic ai ce povesti, pentru că suedezul este şi la 38 de ani acelaşi om de gol absolut fenomenal, capabil să înscrie din orice poziţie.

Îl admiră şi pe Ibra

“Zlatan este un star de anvergură mondială și un fotbalist cu mare experiență. Este jucătorul numărul 1 de la Milan. Ne ajută enorm și pe teren și în afara lui.

ADVERTISEMENT

Toată lumea vorbește despre faptul că are un ego enorm, dar în realitate este un tip foarte prietenos, foarte simpatic. De la primul antrenament, am râs nonstop la glumele lui”, a mai spus fotbalistul lui AC Milan

ADVERTISEMENT