Gică Hagi a lansat mai mulți jucători români în fotbalul mare în ultimii ani. „Regele” a reușit să vândă fotbaliști cu potențial peste hotare, iar acum este aproape să mai piardă unul. Florin Manea a dezvăluit o posibilă mutare surpriză.
Farul Constanța are un început dezamăgitor de sezon. Trupa lui Gică Hagi va avea totuși niște oaspeți importanți la următorul meci. Mai exact, Florin Manea a dezvăluit faptul că directorul sportiv al unui club din Italia va veni să îl vadă pe Constantin Grameni.
Agentul de jucători a mai spus și că au existat și alte oferte până acum pentru Grameni (una din partea celor de la FC Porto, iar alta de la o echipă din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite). Iată ce urmează pentru tânărul jucător român.
„Deocamdată, nu avem nicio ofertă scrisă de la Abu Dhabi. A fost o ofertă de la Porto pentru el, dar financiar nu era extraordinară. Era un împrumut cu opțiune de cumpărare.
Încercăm să aducem o ofertă pe placul lui Gică Hagi. Am primit o scrisoare de interes în urmă cu o lună din Abu Dhabi, dar atât, oferta n-a mai ajuns la Farul.
Am ceva din Italia pentru Grameni, o să vină cineva să-l vadă. Dacă-l duc în Italia, sigur ajunge în Serie A sau în Serie B, la o echipă care se bate pentru promovare. Vine directorul sportiv al echipei la meciul următor al Farului”, a declarat Florin Manea pentru ProSport.
În etapa a 5-a din Superliga, Farul s-a deplasat la București pentru meciul cu FCSB. Deși elevii lui Hagi au condus de două ori, aceștia au pierdut chiar pe finalul partidei (2-3 scor final). Dumitru Dragomir a spus la „Max Profețiile Lui Mitică” că „Hagi a luat bătaie dintr-o greșeală. Nu a luat bătaie pe valoare acasă la FCSB. De fapt a luat goluri din două greșeli.”.
Pentru Farul urmează meciul de acasă, luni, 19 august, contra celor de la Hermannstadt. În noul sezon de Superligă, echipa lui Gică Hagi a acumulat doar 4 puncte în primele 5 etape și se clasează, pentru moment, pe locul 14.