Sport

Gică Hagi, lăudat la scenă deschisă de Louis Munteanu după Georgia – România 1-1: „Știe să lucreze și să motiveze jucătorii!”. Video

Louis Munteanu a marcat în amicalul Georgia - România 1-1 și a reacționat la finalul partidei. Ce a spus despre Gică Hagi, dar și despre prestațiile sale din MLS.
02.06.2026 | 23:45
Gica Hagi laudat la scena deschisa de Louis Munteanu dupa Georgia  Romania 11 Stie sa lucreze si sa motiveze jucatorii Video
Ce a spus Louis Munteanu după primul meci sub comanda lui Gică Hagi la echipa națională. Sursa Foto: FANATIK.
ADVERTISEMENT

Louis Munteanu a fost cel care a marcat pentru România în amicalul cu Georgia de marți, 2 iunie, încheiat cu scorul final de 1-1. Tânărul atacant român și-a spus concluziile în urma acestei partide. Ce a declarat despre selecționerul Gică Hagi, care și-a început astfel cel de-al doilea mandat pe banca „tricolorilor”, dar și despre evoluțiile sale din MLS.

Concluziile lui Louis Munteanu după Georgia – România 1-1. Ce a spus despre Gică Hagi

Aruncat în luptă la pauză, în locul lui Florinel Coman, tânărul Louis Munteanu nu a dezamăgit. Deși gazdele au deschis scorul în minutul 46 din cauza unei gafe majore comise de Marian Aioani, fostul golgheter din SuperLiga a restabilit egalitatea cu o lovitură de cap în minutul 55. După meci, el a spus cum a fost să lucreze din nou cu Gică Hagi și cât de bună este relația dintre cei doi, de fapt.

ADVERTISEMENT

„Mă bucur foarte mult că mi-am ajutat echipa, dar din păcate am făcut egal. E bine că am ieşit toţi sănătoşi de pe teren. Nu am apucat să vorbim cu domnul Hagi, o să facem analiza tehnică.

Golul meu a fost unul de număr 9, mă bucur că am fost la locul potrivit și sper să am ocazia să marchez și în meciul viitor. Mereu a fost o onoare să colaborez cu domnul Hagi, m-am simțit bine cu dânsul. Avem o relație foarte bună și sper să continuăm tot așa și să avem evoluții bune cu el. Știe să lucreze și știe cum să motiveze jucătorii. Toți știu câtă pasiune pune mister. S-a văzut că își dorește mereu să câștige și să facă totul cât mai bine”, a spus inițial atacantul român.

ADVERTISEMENT

Louis Munteanu a spus cum a fost trecerea de la SuperLiga la MLS

Louis Munteanu s-a transferat la începutul acestui an de la CFR Cluj la DC United, cu care a semnat un contract pe 3 ani. De atunci, atacantul de 23 de ani și-a trecut în cont 6 contribuții în 12 meciuri pentru formația din MLS. Chestionat despre cum se simte, dar și despre traiul în SUA, vârful a spus că se simte din ce în ce mai bine.

ADVERTISEMENT

„Mă simt foarte bine, mă simt puternic. M-am adaptat foarte repede. Nu am dormit în seara când am venit cu avionul, apoi în a doua seară am adormit mai repede, iar din a treia nu am mai avut nimic. Am jucat foarte mult acolo. Mă simt fericit și se vede și în jocul meu că sunt așa. Sper să am evoluții cât mai bune și să marchez. Îmi place totul în SUA!”, a mai spus Louis Munteanu.

ADVERTISEMENT

Louis Munteanu, încântat să colaboreze din nou cu Gică Hagi