Sport

Gică Hagi, mesaj ferm pentru jucătorii săi înainte de Farul Constanța – FC Voluntari: „Nu e bine când nu marcăm!”

Gică Hagi (57 de ani), acționarul și antrenorul principal de la Farul Constanța, a avut un mesaj ferm pentru elevii săi înaintea partidei cu FC Voluntari.
06.05.2022 | 20:55
Gica Hagi mesaj ferm pentru jucatorii sai inainte de Farul Constanta  FC Voluntari Nu e bine cand nu marcam
Gică Hagi (57 de ani), acționarul și antrenorul principal de la Farul Constanța, a avut un mesaj ferm pentru elevii săi înaintea partidei cu FC Voluntari
ADVERTISEMENT

Partida Farul Constanța – FC Voluntari, care contează pentru etapa a 8-a din play-off-ul Ligii 1, este programată sâmbătă, la ora 17:30.

Gică Hagi, mesaj ferm pentru jucătorii săi înainte de Farul Constanța – FC Voluntari

Gică Hagi le-a transmis elevilor săi că trebuie să treacă peste forma slabă arătată în ultima perioadă și să marcheze, deoarece, în ultimele trei partide, Farul Constanța nu a reușit să puncteze pe tabela de marcaj.

ADVERTISEMENT

„Avem meci acasă cu Voluntariul, o echipă care se apără foarte bine, o echipă puternică şi disciplinată, care are un contraatac foarte bun, care este foarte bună la fazele fixe.

Noi sperăm să ne facem strategia pe care trebuie să o abordăm, la fel ca ultimul meci acasă cu ei, unde din toate punctul de vedere am făcut ce trebuie, am construit bine, a circulat mingea foarte bine, am combinat bine şi am atacat spaţiile foarte bine!

ADVERTISEMENT

Vreau să facem un meci la fel de bun, la fel de complet şi să marcăm goluri pentru că în ultima perioadă nu am marcat şi nu e bine când nu marcăm.

Indiferent cu cine jucăm, noi ar trebui să marcăm goluri pentru că ne place să atacăm!”, a declarat Gică Hagi, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu FC Voluntari.

ADVERTISEMENT

Când a fost întrebat despre transferurile făcute, antrenorul Farului Constanța a declarat: „Din februarie am început practic pentru că trebuie să te gândeşti pentru anul care vine, începând de la bugetul pe care îl ai. 

Tehnic am făcut un lucru bun pentru la anul, am intrat în play-off şi suntem o sursă de venit bună la anul, după aceea avem de lucrat la toate celelalte, ce buget vom avea pentru că ne dorim să devenim mai buni, să progresăm la anul”.

ADVERTISEMENT

În prezent, Farul Constanța se află pe locul 5 din Casa Pariurilor Liga 1, cu 28 de puncte obținute.

ADVERTISEMENT