Gică Hagi (60 de ani) putea ajunge pe banca tehnică a lui Al-Hilal. „Regele” a fost propus la clubul intitulat „Real Madrid al Asiei” de Giovanni Becali (72 de ani).
Gică Hagi s-a gândit tot mai des să facă un pas în spate de la Farul, mai ales după sezonul complicat pe care l-a avut gruparea de la malul Mării Negre. Tocmai de aceea, Giovanni Becali i-a întins o mână de ajutor „Regelului”, pe care a vrut să îl ducă în Golf.
Agentul FIFA a dezvăluit că în urmă cu două săptămâni l-a propus pe Hagi la Al-Hilal. Clubul din Arabia Saudită caută antrenor după ce l-a demis pe Jorge Jesus (70 de ani).
„Hagi a fost la Galata în două rânduri. Eu l-am propus pe Hagi la Al-Hilal. Mi-a zis că e nume important, dar că vor ceva mai bun.
E o chestiune de două-trei săptămâni. E cunoscut aici, dar au zis că vor ceva mai bun. Știu eu ce înseamnă ceva mai bun la ei? Acum trei săptămâni am vorbit.
Au zis foarte politicos că e un mare jucător, un mare antrenor, dar că vor ceva mai bun. Ăștia au câștigat cupe, campionate”, a declarat Giovanni Becali, conform digisport.ro.
Al-Hilal are un sezon mult sub așteptări, fiind aproape să piardă campionatul în fața rivalei Al-Ittihad. Cu patreu etape înainte de final, Al-Hiall e pe locul 2, la șase puncte în spatele liderului. Din acest motiv a și fost demis Jorge Jesus.
La Al-Hilal ar putea reveni însă Răzvan Lucescu (56 de ani). Antrenorul român a mai fost acolo în perioada 2019-2021, reușind eventul și câștigând Liga Campionilor Asiei.