Sport

Vești îmbucurătoare pentru Gică Hagi! Medicii au stabilit când s-ar putea întoarce Radu Drăgușin pe teren

Radu Drăgușin se află în proces de recuperare. Fotbalistul român ar putea reveni la timp pentru duelurile României din Liga Națiunilor, programate la sfârșitul acestei luni.
17.09.2026 | 13:01
Vesti imbucuratoare pentru Gica Hagi Medicii au stabilit cand sar putea intoarce Radu Dragusin pe teren
Hagi respira usurat dupa ce Radu Dragusin ar putea juca cu Napoli. Sursa foto: colaj fanatik / hepta, sportpictures
ADVERTISEMENT

Radu Drăgușin a fost titular, dar nu a terminat pe teren meciul dintre Fiorentina și Pisa, 3-0, de marți, din Cupa Italiei. Fundașul român a acuzat dureri musculare, fiind cauzate de efort. Paolo Vanoli nu a riscat și l-a schimbat pe fundașul român la pauză.

Radu Drăgușin se poate recupera la timp pentru meciurile din Liga Națiunilor

”Tricolorul” a efectuat primele teste medicale după problemele suferite la meciul din cupă și veștile din Italia par să fie îmbucurătoare. Medicii clubului de pe ”Artemio Franchi” sunt optimiști în legătură cu starea de sănătate a lui Radu Drăgușin. Fotbalistul a suferit o ușoară întindere musculară și nu se așteaptă ca problemele sale să se agraveze.

ADVERTISEMENT

Medicii speră ca Radu Drăgușin să revină cât mai curând la antrenamente, fiind monitorizat pentru a nu recidiva problemele medicale. Românul ar putea juca duminică, de la ora 13:30, contra lui Napoli, în etapa 5 din Serie A, conform Violanews.

Pe lângă Radu Drăgușin, Gică Hagi a mai convocat 6 fundași centrali, însă revenirea sa pe teren în acest weekend i-ar confirma selecționerului că se poate baza pe serviciile sale în campania din Liga Națiunilor. Radu Drăgușin este cel mai selecționat fundaș central care se regăsește pe lista naționalei.

ADVERTISEMENT
  • 30 de apariții are Radu Drăgușin pentru prima reprezentativă a României
  • 20 septembrie este data în care lotul lui Gică Hagi se va reuni, la Mogoșoaia.

România debutează în Liga Națiunilor cu Suedia

Aventura ”tricolorilor” în noua ediție a Ligii Națiunilor va începe pe pământ scandinav. România va întâlni Suedia, pe 25 septembrie, de la 21:45, pe Strawberry Arena. 3 zile mai târziu, România va primi vizita Bosniei, de la aceeași oră. Turul campaniei se va încheia pe 3 octombrie, când selecționata lui Gică Hagi va merge în Polonia. Ultimele trei meciuri vor fi România – Suedia (5 octombrie), România – Polonia (14 noiembrie) și Bosnia – România (17 noiembrie).

ADVERTISEMENT

Selecționerul României își propune să câștige minim 4 meciuri în actuala ediție a Ligii Națiunilor. Mai mult, vrea ca naționala să se lupte de la egal la egal cu orice adversar.

ADVERTISEMENT

”12 puncte! Trebuie să câștigăm, aceasta este mentalitatea. Ce va fi, vom vedea, dar obiectivul nostru numărul unu este să mergem să câștigăm oriunde.

Aceasta este direcția pentru a construi o mentalitate de învingător, așa cum aveam noi pe timpul nostru. România trebuie să construiască la echipa națională o mentalitate de învingător”, a spus Gică Hagi, potrivit Digisport.

ADVERTISEMENT