Deși totul părea să decurgă normal, Gică Hagi și-a ieșit din minți în momentul în care discuția a alunecat spre formula de start a meciului din etapa a patra, cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Mai precis, „mărul discordiei” a fost posibila înlocuire a lui Arpad Tordai dintre buturile Farului Constanța, odată cu revenirea lui Marian Aioani de la Jocurile Olimpice.
„Dacă ajungeţi să-mi faceţi şi echipa, atunci faceţi-o dumneavoastră!”, a răbufnit „Regele”, lăsând, totuși, de înțeles că tânărul goalkeeper adus chiar în această vară de la Chindia Târgoviște va avea asigurat postul de titular.
Cu 5 puncte acumulate până acum și fără gol primit, „marinarii” așteaptă încrezători vizita covăsnenilor, în timp ce aceștia speră să spele „rușinea” din etapa trecută, când au cedat pe teren propriu în fața Mioveniului. Partida de la Constanța este programată luni, 9 august, la ora 18:30.
„Dacă ajungeţi să-mi faceţi şi echipa, atunci faceţi-o dumneavoastră. Nu vă dau răspunsul acum, dar trebuie să ştiţi că Aioani, de când a semnat, este portarul numărul 1 al echipei. Chiar dacă Arpi a făcut foarte bine.
Într-un fel sau altul, v-am dat răspunsul. Avem cel mai bun portar, care a fost la Olimpiadă, nu? A apărat foarte bine şi a făcut un sezon foarte bun”, a declarat Gică Hagi, menționând, totodată, că se așteaptă ca duelul cu echipa pregătită de Leo Grozavu să fie extrem de echilibrat.
„Ne dorim victoria şi sperăm să o obţinem. Va fi un meci greu, echilibrat, aşa cum au fost toate cele cu Sepsi, atât la noi, cât şi la ei. Au ieşit mereu meciuri frumoase, cu ritm şi intensitate, cu multe goluri.
Se întâlnesc două echipe care vor să atace. Contăm şi pe sprijinul publicului. Se vor marca goluri şi acum, iar noi sperăm să înscriem cu unul mai mult. Toate meciurile sunt grele, tratăm la fel toţi adversarii.
Nu contează cu cine jucăm, ci primează principiile noastre, să încercăm să ne impunem filosofia şi jocul. Respectăm foarte mult adversarul, dar meciurile se câştigă pe teren. Lui Sepsi îi place să atace.
Se apără mai puţin bine, dar atacă foarte bine. E agresivă în jumătatea adversă, marchează şi trebuie să ne aşteptăm la aceste lucruri”, a concluzionat „Regele”.
La rândul său, Andrei Ciobanu, unul dintre jucătorii întorși de la Jocurile Olimpice, anticipează un meci dificil împotriva celor de la Sepsi, dar îi asigură pe suporteri că Farul va face totul pentru a-și impune jocul de posesie și a obține cele trei puncte.
„Întâlnim o echipă care ştie să joace, foarte directă. Are un lot foarte bun, s-a văzut aceasta şi anul trecut. Însă noi sperăm să ne facem jocul cât mai bine şi să câştigăm. Sunt bine fizic după revenirea din Japonia, ceea ce mă bucură.
Când am ajuns în ţară, am avut puţine probleme cu schimbarea de fus orar, dar, uşor-uşor, mi-am revenit. Sperăm să continuăm pe aceeaşi linie. Echipa noastră a dovedit că are forţă, iar la meciul cu Sepsi sperăm să câştigăm, chiar dacă jucăm sau nu şi noi, noi, cei cinci de la Jocurile Olimpice.
Cred că Sepsi va juca cu o motivaţie în plus după eşecul cu CS Mioveni, dar asta vom vedea la meci. Noi ne vom face jocul de posesie, cu care am obişnuit lumea, cu goluri şi vrem să obţinem victoria, pentru fanii noştri”, a explicat mijlocașul de 23 de ani.