Farul nu a reușit să confirme victoria spectaculoasă de pe teren propriu cu Universitatea Craiova (3-2). „Marinarii” au remizat cu Sănătatea Cluj în Cupa României, scor 1-1 și au rămas în Ardeal pentru disputa cu U Cluj, duminică, 3 noiembrie, ora 16:00, în cadrul etapei a 15-a din SuperLiga.
Gică Hagi și Farul au o misiune infernală pe Cluj Arena. Fosta campioană a României întâlnește liderul la zi din campionat. Mai mult decât atât, nici statisticile nu sunt partea „Regelui”. Gică Hagi nu a reușit, deocamdată, să-l învingă pe Ioan Ovidiu Sabău în meciurile directe.
Cei doi foști membri ai „Generației de Aur” s-au întâlnit de 4 ori în carieră până acum de la nivelul băncii tehnice. Primul duel direct a avut loc în 2006. La acea vreme Poli Timișoara, cu Gică Hagi pe bancă, remiza cu Gloria Bistrița, formația condusă de Ioan Ovidiu Sabău, scor 1-1.
După o lungă perioadă de secetă, cei doi coloși ai fotbalului românesc s-au întâlnit din nou. S-a întâmplat pe 3 martie 2023. Universitatea Cluj a câștigat pe teren propriu, scor 2-0 cu Farul, în etapa cu numărul 29 a SuperLigii, sezonul 2022/2023.
În sezonul precedent, Farul și Universitatea Cluj s-au întâlnit de două ori. Cele două formații, cu Gică Hagi și Sabău la margine, au remizat la Ovidiu, scor 1-1. Cîmpanu reușea să deschidă scorul, în timp ce Tudor Băluță egala în a doua repriză.
Ultima întâlnire directă a avut loc în februarie 2024 în returul din campionatul precedent. Universitatea Cluj s-a impus din nou, la limită, scor 1-0. Dan Nistor a marcat singurul gol al meciului de pe Cluj Arena.
Ioan Ovidiu Sabău este neînfrânt în cele 4 dueluri directe cu Gică Hagi, reușind să obțină două victorii și două rezultate de egalitate. Dincolo de rivalitate, Gică Hagi și Ioan Ovidiu Sabău sunt foarte buni prieteni.
Cei doi au făcut echipă în meciul de retragere al „Generației de Aur” din primăvara acestui an. Totodată, în toamna anului trecut, înainte de Farul – U Cluj (1-1), Gică Hagi a fost autorul unui gest unic în fotbalul românesc.
„Regele” le-a permis celor de la U Cluj să se antreneze în baza sportivă a clubului de la malul Mării Negre înainte de meciul de campionat „(n.r. rămâneți la Cluj) Da. Până ajungem la Constanța începe meciul. Doi jucători nu o să fie la meciul viitor, care sunt suspendați (n.r. Dican și Gustavo Marins).
E un meci important, echipa care e pe primul loc, o echipă grea, o echipă care joacă un fotbal bun. Va fi un meci greu, dar vom încerca să ne batem pentru cele 3 puncte”, a spus Gică Hagi despre U Cluj – Farul, duminică, 3 noiembrie.