Managerul celor de la Farul a făcut în multe rânduri apel către mediul privat din Constanța pentru a veni alături de el la gruparea marinarilor. Recent, Hagi transmitea că este gata să vândă Farul și că așteaptă oferte în acest sens.
Daniel Moraru, omul de afaceri din Constanța, reprezentat al Midia International SA, a confirmat negocierile cu Gică Hagi pentru preluarea a 10% din acțiunile clubului Farul Constanța. Personaj cunoscut în Dobrogea, Daniel Moraru a fost implicat în politică. A fost coordonator al AUR Constanța.
„În calitate de președinte al Uniunii Naționale a Patronatului Român – Regiunea Sud-Est, militez pentru încurajarea reprezentanților mediului de afaceri de a investi în sportul românesc, susținând și încurajând performanța, cu atât mai mult cu cât orașul Constanța a dat României mai mulți ambasadori cu care ne mândrim la nivel mondial, dintre aceștia: Gheorghe Hagi, Simona Halep, Horia Tecău, Andrei Pavel, Nicolae Forminte, Cătălina Ponor, Simona Amânar, Daniela Sofronie, Răzvan Florea, Andrei Filimon, Eliza Samara, Elena Frâncu, Iliuță Floroiu.
În semn de bună practică, am inițiat discuții în vederea preluării unui pachet de acțiuni la clubul sportiv Farul Constanța. La momentul când contractul de achiziție va fi semnat, îmi iau angajamentul de a anunța opinia publică prin intermediul mass-media”, a transmis Daniel Moraru prin intermediul unui comunicat de presă.
Daniel Moraru a lăsat de înțeles că este foarte aproape ca actele să fie semnate și, astfel, va prelua 10% din acțiunile clubului Farul. Cele două părți ar fi ajuns la un acord.
Daniel Moraru, reprezentant al Midia International SA, este omul care vine alături de Gică Hagi la Farul Constanța. Informația ar fi fost confirmată de Dotto TV, care ar fi transmis că Hagi ar fi ajuns la un acord cu fostul coordonatorul AUR Constanța pentru cedarea unui pachet de 10% din acțiunile clubului.
Hagi negocia de mai mult timp cu firme potente financiar care își desfășoară activitatea în portul Constanța, iar Daniel Moraru este un om foarte cunoscut în Dobrogea. El controlează firma Midia International SRL, care se ocupă cu exportul de animale către Orient. Acesta a fost implicat în mai multe tranzacții controversate de-a lungul timpului, potrivit Dobrogea Live.
În urma cu două săptămâni, Gică Hagi transmitea că are nevoie de bani pentru a putea duce Farul Constanța la următorul nivel și făcea apel către mediul privat.
„Ne trebuie putere, iar aceasta vine când ai bani. Dacă vrem altceva, să trecem la alt nivel, să vină banii, stadionul, puterea. Dacă nu, poate fi și chinuială. Farul are multe de făcut, de aceea nu am plecat la lotul național. Încă sunt foarte multe de făcut ca să devină un club foarte mare și să facă performanță la nivel intern, să se bată cu cele mai bune, și să ajungă în Europa.
Este nevoie de timp și sperăm să se facă lucrurile cât mai rapid. Mai mult de atât, eu nu pot să mai fac. Să nu aveți speranță că voi face mai mult decât am făcut. Știți de ce? Am luat campionatul, Cupa și Supercupa. Ce pot să iau mai mult? Să se mai întâmple încă o dată peste 2,3 ani. Am produs jucători, 61 am debutat în prima ligă. Mai stau încă 10 ani?
Deja, la anul fac 60. Cât o să mai stau? Sunt și eu om. Viața la mine este din ce în ce mai scurtă. O să las loc și la ceilalți mai tineri. Farul o să fie forever, este al tuturor. Toți constănțenii, toți dobrogenii trebuie să înțelegeți că Farul este al vostru. Hagi doar a crezut în Farul, a fost primul când s-a făcut unirea. Pentru că Farul este singurul brand în Constanța, ca și club. Cine îl va conduce în viitorul apropiat? Nu știu, vom vedea. Unde va ajunge Farul? Nu știu. Depinde de anumite lucruri, noi trebuie să ținem cu noi.” , spunea Gică Hagi.
Farul nu are un început de campionat strălucit. Gruparea constănțeană este pe locul 11 după 8 etape, cu doar 8 puncte. Echipa lui Gică Hagi are două victorii în actuala ediție de campionat, 2-0 cu Poli Iași și 3-2 cu Hermannstadt.
Mai mult decât atât, în ultima etapă de campionat, Farul a fost învinsă categoric de CFR Cluj, scor 3-0, ardelenii venind după un meci în care fuseseră eliminați din drumul spre grupele UEFA Conference League.
Totodata, Farul a cedat și un jucător important. Mihai Popescu a plecat la FCSB și deși este evaluat la 900.000 de euro, constănțenii vor încasa în schimbul acestuia doar 250.000 de euro.