Gică Popescu (58 de ani) este președintele Farului Constanța și, de dată recentă, și acționar majoritar al clubului, după ce Gică Hagi i-a predat pachetul său pentru a putea deveni selecționer. Echipa de la malul mării are un sezon de coșmar în SuperLiga. Înaintea ultimei etape din play-out, „marinarii” riscă să ajungă la barajul de menținere în prima ligă.
În acest context, suporterii Farului Constanța au emis un comunicat dur, prin care au dorit să își manifeste dezaprobarea față de modul în care clubul este condus în prezent. Astfel, ei l-au criticat dur pe Gică Popescu, pentru mai multe chestiuni, inclusiv pentru că a decis să îl aducă antrenor pe Flavius Stoican după plecarea lui Ianis Zicu. De asemenea, fanii au avut câteva aspecte de menționat și vizavi de Vergil Chițac, primarul din Constanța.
„La finalul unui sezon dezamăgitor, considerăm necesar să vorbim despre cei responsabili pentru haosul din jurul Farului și pentru blocajul proiectelor de care acest club și acest oraș aveau nevoie. Două nume: Gheorghe Popescu și Vergil Chițac. Primul dintre ei, un președinte inert și mai nou acționar cu schimbul, a reușit să transforme Farul într-un club lipsit de direcție, viziune și stabilitate, în timp ce rezultatele din teren au devenit doar consecința firească a haosului administrativ.
0 transparență, 0 asumare, 0 credibilitate. Nu ne așteptam la rezultate și nici nu le-am cerut. Ne-am așteptat la respect. Respect pentru oamenii care au rămas aproape de acest club indiferent de rezultate, de distanțe sau de condiții. Respect pentru suporterii care au fost prezenți atunci când interesul general pentru Farul dispăruse aproape complet. Respect pentru ideea de club și pentru identitatea pe care această echipă ar trebui să o reprezinte.
În schimb, pentru a te proteja de responsabilitatea unui posibil eșec, ai ales un antrenor refuzat inclusiv la nivelul ligii secunde, într-o mutare care a părut mai degrabă o încercare de a te spăla pe mâini. Direcția pentru viitorul tău este una simplă: Ori te ridici la standardele Farului, ori pleci. Iar dacă nu vei înțelege singur momentul plecării, ne vom asigura că îți va fi amintit constant”, au transmis suporterii din grupul „Fervent” prin intermediul paginii lor de Facebook.
În mod așteptat în mare măsură, nemulțumirea suporterilor Farului Constanța este legată de situația noului stadion din oraș, proiect care de–a lungul timpului s-a confruntat cu mai multe blocaje: „Al doilea dintre ei, expert în promisiuni și amânări, continuă să trateze proiectul stadionului Farului doar ca un subiect bun de declarații și nu o prioritate reală pentru oraș. De 2 ani constant sunt noi termene, noi amânări, un cerc vicios care se repetă la nesfârșit.
Nu există niciun motiv real, ci doar incompetența de la vârful primăriei. Farul joacă de ani întregi fără o casă adevărată, ci pe o improvizație la marginea orașului. Dacă nu reușiți să vă treziți, măcar aveți onoarea să plecați. Acest club și acest oraș au rezistat prin oameni mai buni decât voi. Vor rezista și după voi”.