Fotbal intern

Gică Popescu a reușit un singur hattrick în carieră, contra Macedoniei: „N-avem voie să nu ne calificăm din grupa asta”. Exclusiv

25.03.2021 | 11:51
Gica Popescu a reusit un singur hattrick in cariera contra Macedoniei Navem voie sa nu ne calificam din grupa asta Exclusiv
Gica Popescu a reusit un singur hattrick in cariera, contra Macedoniei: „N-avem voie sa nu ne calificam din grupa asta”. Exclusiv
ADVERTISEMENT

Gică Popescu a rememorat povestea singurului hattrick din carieră reușit chiar contra Macedoniei în 1996. Fostul mare jucător al Generației de Aur consideră că România nu are voie să rateze calificarea din această grupă.

Fostul căpitan al Barcelonei a fost chiar golgheterul echipei naționale cu opt reușite în ultima campanie de calificare la Campionatul Mondial încununată cu succes și fără nicio înfrângere.

ADVERTISEMENT

Stâlpul din defensiva României a dezvăluit pentru FANATIK un episod mai puțin știut de la ultimul meci din 1997 din Irlanda, când „tricolorii” au terminat doar la egalitate, ceea ce adus la un scandal în vestiar între jucători, chiar dacă naționala era calificată de mult timp la Mondiale.

Gică Popescu și povestea hattrick-ului împotriva Macedoniei: „Îmi era rușine să încerc așa ceva la antrenament! Îmi rupeam piciorul”

Fostul fundaș central și mijlocaș defensiv avea un apetit ofensiv ieșit din comun și participa des la atacurile primei reprezentative, ceea ce s-a întâmplat și împotriva Macedoniei de Nord, la meciul de la Skopje de pe 14 decembrie 1996.

ADVERTISEMENT

„Păi nu e normal? Trebuia să îi țin locul lui Hagi! (n.r. râde) A lipsit Gică și a trebuit să preiau și banderola și îndatoririle pe care le avea. Eram într-o perioadă foarte bună. Jucam la Barcelona, eram căpitan. Eram în cea mai bună perioadă a carierei. A fost genul de meci în care mi-a ieșit absolut tot, în care orice ai face îți iese”, și-a adus aminte cu plăcere „Baciul” în exclusivitate pentru FANATIK.

Încrederea și siguranța în partenerul său de la mijlocul terenului, Ionuț Lupescu, îi oferea libertate și spațiu de manevră lui Gică Popescu, ceea ce l-a ajutat să marcheze nu mai puțin de 16 goluri la echipa națională.

ADVERTISEMENT

„Eu mi-am împărțit cariera între cele două zone: la mijloc și în centrul apărării. La început, am jucat mai mult mijlocaș decât fundaș, iar odată cu trecerea anilor am trecut în defensivă. Însă întotdeauna am avut un apetit ofensiv ca mijlocaș. Îmi plăcea să urc în careu și să particip la faza ofensivă. Când jucam cu Ionuț Lupescu, el era cel care stătea mai mult lângă fundașii centrali și astfel aveam o libertate mai mare să vin în față. Ne-am suplinit foarte bine și am făcut un cuplu de mijlocași centrali foarte solid!”.

Unul dintre cele trei goluri marcate de Gică Popescu în meciul contra Macedoniei a venit în urma unei execuții aproape imposibile, care ar face invidioși mulți atacanți de top și fotbaliști cu calități tehnice desăvârșite.

ADVERTISEMENT

Îmi aduc aminte de acel gol din drop, cu stângul și prin alunecare de la 20 și ceva de metri! Lucru pe care dacă l-aș fi încercat la antrenamente, de fiecare dată mi-aș fi rupt piciorul! Atunci, pe moment însă, nu știi cum se întâmplă, dar nu sunt lucruri pe care le exersezi la antrenament! Mi-ar fi fost rușine să încerc așa ceva la antrenament. O execuție imposibilă”.

„A fost cea mai bună campanie de calificare a României! La ultimul meci am făcut egal în Irlanda și ne-am certat în vestiar!”

În opinia lui Gică Popescu, acea campanie de calificare a fost poate cea mai bună a Generației de Aur, reușind să obțină 9 victorii și un rezultat de egalitate în ultima partida din Irlanda, încheiată cu scorul de 1-1: „Îmi aduc aminte de supărarea care era în vestiar după meciul cu Irlanda, când am început să ne certăm între noi pentru că am fi dorit să terminăm cu zece victorii. Am avut golaveraj 37-4! Ăla era spiritul acelei echipe! Deși eram calificați demult, am fost supărați că am făcut doar egal în Irlanda. Eram o echipă de învingători”, a mai explicat Popescu.

Pe plan personal, acele preliminarii au fost pentru Gică Popescu cu siguranță cele mai bune, mai ales că a fost golgheterul unei echipe din care făcea parte Gică Hagi„Cred că a fost cea mai bună campanie pe care am făcut-o la echipa națională. Ținând cont de poziția mea defensivă, să fiu golgheterul reprezentativei României era ceva fabulos! Asta spune multe despre ce reprezenta atunci naționala. Aveam o echipă senzațională. De unul singur poți să rezolvi meciurile doar dacă ești Gică Hagi, Messi”.

Ascensiunea Macedoniei nu îl surprinde pe Gică Popescu care consideră că este cursul normal al lucrurilor pentr-o națională care a construit un proiect care i-a dus la EURO 2020.

„Ei au urmat cursul normal. E atât de simplu. Ce voiam noi? Atât timp cât nu faci nimic, ce să aștepți? De unde să vină? Când lași în urmă o generație și nu pui nimic în locul ei? Nu se întâmplă nimic! Doar mai dispare încă una și iar nu faci nimic și tot așa la nesfârșit! Eu când am spus acum câțiva ani că situația e încă una bună, toată lumea se uita așa cu coada ochiului. Și în continuare spun că încă suntem bine! Atât timp cât nu vom face absolut nimic pentru ca lucrurile să se schimbe, îmi e teamă că vom plânge unul pe umerii celuilalt încă mult timp de acum încolo!”.

Gică Popescu îi avertizează pe „tricolori”: „Avem o grupă din care nu avem voie să nu ne calificăm!”

Gică Popescu îi avertizează pe jucătorii lui Mirel Rădoi și consideră că România are o grupă accesibilă din care e obligată să se califice la Campionatul Mondial din Qatar, după o pauză de 23 de ani.

„Avem o grupă din care nu avem voie să nu ne calificăm! Repet, nu avem voie să nu ne calificăm într-o grupă ca aceasta! Nu putem să ne dorim să jucăm cu Luxemburg, să ne luptăm cu Lichtenstein și cu Andora dacă se poate! Dacă vrem să participăm la un Campionat Mondial, trebuie să jucăm și cu Germania, trebuie să trecem de Macedonia de Nord și de Armenia fără probleme.

Dacă nu reușim să facem asta, mai bine stăm acasă! Nu este niciun moment al revanșei împotriva Islandei, e pur și simplu timpul să mergem la Mondiale. În grupa în care suntem, nu avem voie să nu ne calificăm!”.

„Baciul” a vorbit și despre pericolul iminent care ne paște dacă vom rata a șasea calificare consecutivă și e de părere că adversarii își vor pierde definitiv respectul pentru echipa națională a României: „Lucrul de care îmi este cel mai teamă este că aceste calificări ratate să nu devină normalitate! Din păcate suntem deja pe drumul ăsta. Un alt pericol imens este acela că lumea fotbalului o să ne perceapă ca pe o echipă ușor de bătut. O să își piardă respectul și deja o mare parte din el s-a pierdut. Rezultatele noastre demonstrează cât de respectați eram de adversari. Veneau la București și dacă făceau un rezultat de egalitate erau mai mult decât mulțumiți! Și vorbim aici de echipe bune”.

Fostul mare jucător consideră că e foarte important ca „tricolorii” să aibă încredere în potențialul lor și să fie motivați mai mult ca oricând să șteargă o pagină neagră din istoria echipei naționale a României: „Aveam fundași care să se bată cu orice echipă, indiferent de valorea pe care o avea. Pentru că noi credeam în potențialul și valoarea noastră și în capacitatea de a ne duela cu oricine. E foarte important să crezi tot timpul și să ai încredere în tine. Contează mai mult decât ne imaginăm! Să fii conștient de valoarea pe care o ai și să crezi mult!”.

Gică Popescu nu îl menajează pe Mirel Rădoi: „Dacă nici noi nu am avut răbadare? Nu există timp. La doi ani trebuie să te califici!”

Întrebat de FANATIK dacă Mirel Rădoi ar trebui să continue la echipa națională chiar și în cazul în care va rata din nou calificarea, Popescu a dat un răspuns foarte pragmatic: „Dacă nici noi nu am avut răbdare cu cinci calificări ratate doar la Mondiale, atunci cine a mai avut răbdare? La echipa națională nu prea există timp. Toată lumea vrea calificări din doi în doi ani! Iar antrenorii care acceptă acest lucru știu la ce se înhamă.

La echipa națională trebuie să te califici la doi ani de zile. Și noi tot am vorbit de proiecte și reclădiri, dar de fapt nu am făcut nimic. Niciodată nu s-a început cu adevărat un astfel de proiect. Nu vreau să comentez selecția. Trebuie să avem încredere în Mirel Rădoi și în deciziile lui. Apoi vom vedea dacă am făcut bine sau nu. Fiecare dintre noi are propriul lot de jucători. El decide și el tot el răspunde”.

Gheorghe Popescu speră ca echipa națională să obțină 6 puncte din cele trei meciuri cu Macedonia  de Nord, Germania și Armenia. Pentru calificare însă consideră că e nevoie de constanță în joc și de rezultate, nu de surprize „Eu aș fi mulțumit cu șase puncte. Șapte ar fi ceva extraordinar! Avem nevoie de curaj cu Germania și să nu țâțâie fundul! Altfel, îmi e teamă că o să fie urât de tot! Ei trebuie să vină la echipa națională și să fie extrem de motivați. Ca să obții o calificare ai nevoie de constanță în joc. Poți să bați Germania și să nu te califici!”.

Interviul nu se poate încheia fără câteva cuvinte despre Didi Prodan, care ar fi împlinit 49 de ani pe 23 martie. Fostul mare fotbalist și apropiat al lui Popescu a murit la doar 44 de ani: „Da, mi-am adus aminte. Cu Didi Prodan am împărțit foarte multe lucruri. Era un spirit jovial, cu o poftă de viață nemaipomenită. E păcat că s-a stins atât de tânăr. Trec de multe ori pe la cimitir și îi aprind lumânări la mormânt”, a declarat Popescu emoționat.

  • 1 hattrick a reușit Gică Popescu în cariera sa, chiar împotriva Macedoniei în 1996
  • 8 goluri a marcat Popescu în acea campanie de calificare la CM din Franța, jumătate din cele 16 reușite sub tricolor
  • 5 calificări a ratat România la Campionatul Mondial din acel moment
  • 28 de puncte din 10 partide și un golaveraj 37-4 a avut România în preliminariile CM 1998

  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 1,85 este cota pentru ”1 solist” la meciul România-Macedonia de Nord. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT