Fotbal international

Gică Popescu anunță că EURO 2021 ar putea avea loc cu spectatori. Ce spune despre stadionul Giulești

04.02.2021 | 23:41
Gica Popescu anunta ca EURO 2021 ar putea avea loc cu spectatori Ce spune despre stadionul Giulesti
ADVERTISEMENT

Gică Popesu a anunțat că UEFA dorește ca EURO 2021 să aibă loc cu spectatori. Fostul mare fotbalist a oferit și un termen de finalizare a lucrărilor la ultimul stadion neterminat: Giulești.

Pandemia este departe de a fi încheiată, iar în presa internațională au apărut informații conform cărora FIFA și UEFA iau în calcul ca EURO 2021 să se desfășoare fără spectatori sau chiar într-o singură țară.

ADVERTISEMENT

Ba, mai mult, un expert al Organizației Mondiale a Sănătății a declarat că EURO 2021 şi JO de la Tokyo, ar putea fi amânate şi anul acesta, deși „Baciul”, consilierul onorific al prim-ministrului pentru Campionatul European 2020, nu crede în aceste scenarii, care însă sunt luate în calcul de forurile europene.

Gică Popescu: „Se lucrează la câteva scenarii pentru EURO. Două cu spectatori”

Gică Popescu este în continuare optimist și nu se teme că România, în speță Bucureștiul, ar putea pierde organizarea celor patru meciuri de la EURO 2021 sau că turneul final nu va mai avea loc: „Acum câteva zile, mai precis joi, am avut o nouă ședință și Federația Română de Fotbal ne-a făcut o informare. Se lucrează la câteva scenarii pentru EURO, două dintre ele sunt cu spectatori, într-un anumit procent”, a spus Gică Popescu, la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Președintele Viitorului Constanța se zbate în continuare ca proiectele sale legate de EURO 2021 să fie duse la bun sfârșit. Gică Popescu anunță că lucrările la stadionul Rapidului, „Giulești”, vor fi finalizate cel târziu în luna mai: „Celelalte două stadioane sunt predate către Ministere. Giuleștiul cred că va fi gata în aprilie-mai. Calea ferată a fost dată în funcțiune. De cele 150 de baze mă țin tare, pentru că sunt extrem de necesare pentru fotbalul nostru”, a mai spus „Baciul” pentru aceeași sursă.

Fostul component al Generației de Aur susține că România și-a îndeplinit toate obligațiile încă de anul trecut și este dezamăgit de faptul că aceste lucruri nu sunt amintite de către presă și nu sunt scoase în evidență, ci doar faptul că stadioanele nu au fost gata la timp: „Au fost foarte multe lucruri pe care ni le-am asumat și le-am rezolvat de anul trecut, dar nu sunt vizibile. Pe noi nu ne interesează asta, dar pe cei de la UEFA îi interesează mai mult lucrurile astea”.

ADVERTISEMENT

Presa internațională anunță un alt scenariu: EURO în Germania sau Austria

UEFA încă nu a renunțat la ideea desfășurării evenimentului la nivel pan-european, însă apariția unor noi tulpini infecțioase în Marea Britanie. În lipsa unor garanții ferme din partea autorităților țărilor desemnate gazde, că vor putea gestiona evoluția pandemiei de coronavirus, oficialii forului European au început să creioneze un plan alternativ.

Cotidianului turc Sabah se alătură altor publicații internaționale care susțin tot mai mult ideea că Germania, Austria și Rusia ar fi favorite să organizeze Europeanul, principalul argument fiind infrastructura.

ADVERTISEMENT

Dominique Blanc, președintele Federației Elvețiene de Fotbal, a sugerat chiar organizarea turneului într-o singură metropolă, dând exemplu Londra, care are suficiente stadioane pentru a găzdui cele șase grupe: „O opțiune ar putea fi găzduirea Euro într-o singură țară, în Rusia sau Germania”, a declarat oficialul pentru sportstar.thehindu.com. UEFA va lua o decizie cu privire la soarta turneului final în luna martie.

ADVERTISEMENT