Sport

Gică Popescu atacă LPF după decizia de a amâna partida Academica Clinceni – Farul: “E o mizerie! Sunt amatori!”. Răspunsul lui Justin Ștefan

Gică Popescu i-a făcut praf pe cei de la Liga Profesionistă de Fotbal și îi acuză că au încălcat regulamentul după ce au decis amânarea meciului dintre Academica Clinceni și Farul Constanța.
29.01.2022 | 16:49
Gica Popescu ataca LPF dupa decizia de a amana partida Academica Clinceni  Farul E o mizerie Sunt amatori Raspunsul lui Justin Stefan
ADVERTISEMENT
29-01-2022
14:49

Justin Ștefan apără decizia LPF de a amânat meciul Academica Clinceni - Farul

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal a luat cuvântul în scandalul iscat de amânarea meciului dintre Academica Clinceni și Farul Constanța. Justin Ștefan a postat pe contul oficial de Facebook pasaje din regulament care susțin decizia ca partida să se joace la o data ulterioară. Ilfovenii sunt în imposibilitatea disputării partidei din cauza infectărilor cu COVID-19.

„Îi rog pe toți jurnaliștii care dezbat subiectul amânării jocului dintre Clinceni și Farul Constanța să aibă în vedere prevederile regulamentare, atunci când fac analize sau formulează întrebări celor dornici de polemică la televizor bazată pe emoții și nu pe argumente.

Pentru a le ușura sarcina tuturor celor interesați de subiect, voi urca aici extras din ROAF – art. 19bis pct. 6: ‘Locurile din lista A ce nu pot fi ocupate prin înscrierea unor jucători eligibili, vor rămâne libere, numărul de jucători din lot fiind redus în mod corespunzător’. Deci nu se vorbește despre alte sancțiuni cum ar fi pierderea jocului cu 3-0, ci doar de rămânerea liberă a acelor poziții (a se vedea prima poza)

Cât despre numărul de jucători care trebuie înscriși în raportul de arbitraj, în cazul în care unul sau mai mulți jucători sunt testați pozitiv pentru COVID-19, acesta este prevăzut în Principiile de desfășurare a competiției pentru sezonul 2021/22. Textul regulamentului face referire la înscrierea în raport a unui număr de cel puțin 13 jucători, dintre care un portar (a se vedea poza a doua). Orice alte dezbateri sunt de prisos și nu fac decât să dăuneze imaginii fenomenului fotbalistic.

În final, trebuie să mai spun că rămân surprins de ignoranța celor care își doresc ca Academica Clinceni să nu poată termina competiția în acest sezon. O astfel de situație ar putea conduce la diminuarea valorii drepturilor de televizare, ceea ce ar afecta TOATE cluburile din Liga I. În situațiile dificile trebuie să fim capabili să trecem dincolo de interesele individuale, cum ar fi câștigarea unui joc de către un club cu 3-0 la masa verde, și să înțelegem că interesul colectiv este ca toate cele 16 echipe înscrise la startul competiției să dispute pe teren toate jocurile programate în campionat.

Să fii lider presupune să vezi imaginea de ansamblu, dincolo de frustrările de moment, generate de neatingerea unui anumit obiectiv și să îți amintești, mai des, versetul din Matei 7.7: ‘Fățarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea să scoți paiul din ochiul fratelui tău’.
Gânduri bune tuturor!”, a scris Justin Ștefan, pe Facebook.

Gică Popescu a lansat în direct la Digi Sport ipoteza ca meciul să fie amânat, însă directorul sportiv Augustin Călin a negat această informație într-o intervenție telefonică.

În cele din urmă, LPF a luat decizia ca partida să fie amânată și reprogramată pe 17 februarie, deoarece ilfovenii nu au putut pune pe foaie 13 jucători.

ADVERTISEMENT

Gică Popescu e siderat: „E trist că LPF nu respectă regulamentul”

Președintele celor de la Farul Constanța consideră că decizia Ligii Profesioniste de Fotbal este un abuz și încalcă regulamentele legiferate chiar de ei:

„E trist că LPF nu respectă regulamentul. A acceptat ca cei de la Clinceni să nu aibă în lot 8 jucători formați la nivel național și 4 formați în propria pepinieră. Așa spune regulamentul. Din câte am văzut, Clinceni a încetat recent raporturile contractuale cu 4 jucători. De ce nu a adus alții?”, se întreabă Popescu retoric.

ADVERTISEMENT

Gică Popescu rămâne ferm pe poziții și cere ca Farul Constanța să câștige partida la masa verde. „Baciul” nu îi uită nici pe cei de la FRF: „Aceste mizerii, anunțate de mine de joi, le-au fost aduse la cunoștință celor de la LPF, dar Liga pare că susține o asemenea mizerie. Academica Clinceni trebuia să piardă meciul cu 3-0 și juca de săptămâna viitoare cum dorea”.

Gică Popescu nu are pic de milă pentru cei de la Academica Clinceni: „E vina mea?”

Gică Popescu a declarat că cei de la Academica Clinceni vor aduce între timp jucători, dar nu înțelege de ce clubul nu folosește jucători de la echipa a doua: „Înțeleg că așteaptă să aducă alți jucători. Nu e vina mea… Ai echipa a doua, ai juniori.

ADVERTISEMENT

Din punctul său de vedere, nu este normal ca o echipă să poată participa în campionat dacă are doar șase jucători înscriși pe lista A:

„De ce ai doar șase jucători pe lista A și 10 pe lista B? E vina mea? De ce acceptă Liga ca o echipă să înregistreze cu un număr redus de jucători când poate pune 25? Iar opt dintre ei trebuie să fie formați la nivel național și 4 formați în propria pepinieră”.

ADVERTISEMENT

Gică Popescu a anunțat că partida va fi amânată încă de pe data de 27 ianuarie: „Au avut timp în această pauză”

Academica Clinceni a rămas cu un singur portar în lot și culmea, Ureche a fost unul dintre cei infectați, așa cum Gică Popescu a dezvăluit în direct la Digi Sport: „Vreau să spun ceva ce am auzit. Îmi cer scuze dacă nu e așa. Avem informații că Academica Clinceni dorește să amâne meciul de sâmbătă. Explicația ar fi că are pe lista A doar 6 jucători, dintre care un portar, și pe lista B are 10 jucători. Mâine (n.r. – vineri) se va face un test COVID, s-ar putea ca portarul să fie infectat și să nu poată să joace.

Sunt informații din interiorul clubului din Clinceni. Dacă se va întâmpla asta, mi se pare o chestiune deplasată, ca să n-o numesc altfel. Noi am tras un semnal de alarmă către Liga Profesionistă de Fotbal în cursul zilei de astăzi (n.r. – joi).

Nu vrem să mai trecem prin ce am trecut la acel meci cu FCSB. Dacă cei de la Clinceni au de gând să facă acest scenariu, să le treacă. Argumentul lor că au un singur portar, care poate fi infectat. Dar nu i-a împiedicat nimeni să-și pună pe listă un al doilea și al treilea portar. Puteau să se organizeze mai bine și să aducă jucători. Au avut timp în această pauză”.

ADVERTISEMENT