Dezvăluirile Baciului: “Acela a fost cel mai greu moment din puşcăriei”

Sorin Dumitrescu   
in Stiri sportive
27/03/2018, 00:11
Dezvăluirile Baciului: “Acela a fost cel mai greu moment din puşcăriei”

Revista Fanatik / Septembrie - 48 de pagini, numai 5 lei
48 de pagini, numai 5 lei

Petre Cozma, răvăşit de eliberarea ucigașilor fiului: „Îi iau cu lopata!”
Acum la toate punctele de presă

După cum se ştie, fostul mare internaţional român Gică Popescu îşi depusese candidatura la precedentele alegeri de la FRF pentru fotoliul de preşedinte şi era considerat drept marele favorit pentru a prelua această funcţie după ieşirea din scenă a lui Mircea Sandu. Însă ceva absolut şocant s-a petrecut cu o zi înaintea alegerilor: Baciul a fost condamnat pe o perioadă de trei ani, o lună şi zece zile. Se întâmpla pe 4 martie 2014.

Gică Popescu a fost eliberat pe 4 noiembrie 2015 prin decizia Tribunalului Ilfov, după ce a efectuat cam jumătate din pedeapsă. Singura implicare în fotbal pe care fostul internaţional a avut-o de atunci este acceptarea rolului de consilier guvernamental, numit de fostul premier Mihai Tudose, privind organizarea tuneului EURO 2020 în România.

A fost greu şi să le spună copiiilor

La Telekom Sport Popescu a dezvăluit care a fost cel mai greu moment trăit în perioada de detenţie, dar şi faptul că deşi se consideră şi acum nevinovat a acceptat decizia justiţiei fără a comenta în nici un fel. ”Eu nu vreau să cred nimic. Eu am acceptat acea decizie de care tot timpul am spus că este injustă, fără să comentez. Niciodată nu voi comenta o decizie a instanţei indiferent care ar fi aceea.

Singurul lucru care s-a întâmplat, singura nenorocire este că a murit tata, că n-a rezistat şocului. Tata a murit din cauza acestui lucru. Şi a murit fiind ca un brad. A căzut din picioare, n-a rezistat, i-a cedat inima de mândrie, tata a murit de mândrie. Ăla a fost cel mai dur moment. Primul a fost când a trebuit să le spun copiilor şi al doilea când a murit tata, dar în rest eu mi-am dus pedeapsa la capăt fără comentariu, o să mă duc în mormânt cu această gândire a mea că nu trebuia să fie aşa, dar nu vreau să comentez alte lucruri”
Închide ×