Sport

”Lăsați-mă cu Ianis Stoica!” Gică Hagi, apărat de cumnatul Gică Popescu: „Nu l-a convocat nici pe cel mai bun mijlocaș din SuperLiga”

Gică Hagi (61 de ani) a fost criticat pentru faptul că l-a lăsat în afara lotului pe Ianis Stoica (23 de ani). Însă, Gică Popescu (58 de ani) e de părere că selecționerul a procedat corect.
24.09.2026 | 16:30
Lasatima cu Ianis Stoica Gica Hagi aparat de cumnatul Gica Popescu Nu la convocat nici pe cel mai bun mijlocas din SuperLiga
Gică Popescu (58 de ani), mesaj ferm după ce Gică Hagi (61 de ani) nu l-a convocat pe Ianis Stoica (23 de ani). Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

În spațiul public au existat numeroase dezbateri cu privire la faptul că Ianis Stoica nu a fost convocat pentru primele meciuri ale naționalei în Liga Națiunilor. Criticat pentru decizia luată, Gică Hagi a fost apărat de cumnatul și bunul său prieten Gică Popescu.

Gică Popescu a sărit în apărarea lui Gică Hagi după criticile apărute că nu l-a convocat pe Ianis Stoica

Întrebat despre selecția făcută de Gică Hagi pentru cele patru partide din Liga Națiunilor, ”Baciul” a explicat că staff-ul tehnic va răspunde pentru alegerile făcute și pentru rezultate, dar este de acord cu opțiunile selecționerului.

ADVERTISEMENT

”Cred că tot timpul vor fi comentarii, tot timpul vor fi specialiști care să-și dea cu părerea. Până la urmă, e bine să fie și așa, ca oamenii să-și expună părerea. Până la urmă, cei care răspund sunt jucătorii și antrenorii. În primul rând, antrenorii, pentru că jucătorii vor fi aceiași sau cu mici modificări, dacă ar fi să se schimbe la un moment dat antrenorul.

Deci, ei știu foarte bine cum vor să joace. Nu este vorba de un singur meci, sunt patru meciuri. Eu am vorbit cu Gică și știu cum gândește. Gândește foarte bine. Aș fi făcut același lucru pe care l-a făcut și el. Dar cu toții greșim, asta nu înseamnă că ei nu au voie să greșească sau nu pot greși.

ADVERTISEMENT

Sunt cei care răspund de rezultate și eu cred Gică a făcut o selecție corectă. Cu toții am putea să spunem: ‘De ce pe al meu nu l-a luat?’. Eu cred că e absurd să-i criticăm deciziile lui Gică având atâta experiență”, a declarat Gică Popescu, pentru prosport.ro.

ADVERTISEMENT

Comparația prin care a desființat subiectul Ianis Stoica

Privind tot iureșul creat în jurul neconvocării lui Ianis Stoica, care în startul acestui sezon a marcat patru goluri și a dat două pase decisive în Portugalia, fostul mare internațional a precizat că așa și Farul ar putea reclama faptul că Eduard Radaslavescu nu a fost chemat la lot.

ADVERTISEMENT

”Păi, și noi cu Radaslavescu ce am putea să facem? Lăsați-mă cu Ianis Stoica! Dar de ce nu vorbim de Radaslavescu, care e cel mai bun mijlocaș din SuperLiga? Cinci goluri, două pase de gol! Înseamnă că nu e încă pentru echipa națională.

Gică știe foarte bine. Îi cunoaște foarte bine pe cei din campionatul intern, pentru că e în campionatul intern dintotdeauna. Gică n-a plecat de aici! Gică, de când a înființat academia, nu a plecat de aici. Deci, îi știe pe toți, vă spun eu!

ADVERTISEMENT

Eu am mare încredere în selecția lui, pentru că, așa cum ți-am spus, cunoaște foarte bine jucătorii, mulți dintre ei lucrând cu el în perioada anterioară”, a mai spus Gică Popescu, cu o zi înaintea întâlnirii cu Suedia.