Fotbal international

Gică Popescu, încrezător cu 500 de zile înainte de începerea Euro 2020! ”Vom fi pregătiți”

29.01.2019 | 15:28
Gica Popescu increzator cu 500 de zile inainte de inceperea Euro 2020 Vom fi pregatiti

Fostul internațional Gică Popescu s-a declarat încrezător că România va fi pregătită pentru organizarea meciurilor de la Euro 2020, deși cu 500 de zile înainte de începerea competiției sunt mai multe probleme cu stadioanele și infrastructura. ”Baciul”, alături de Miodrag Belodedici şi Helmuth Duckadam, au participat marți, la Arena Națională, la un eveniment organizat de Primăria Capitalei care a avut ca scop marcarea celor 500 de zile până la începerea turneului final.

”Vom fi pregătiţi pentru Euro 2020. Cred că în două săptămâni vom ţine o conferinţă de presă în care vom prezenta stadiul actual al proiectului şi ce paşi urmează să facem pentru ca până la Euro 2020 totul să fie în regulă. Pentru mine personal este o mândrie că ţara noastră organizează un astfel de eveniment”, a declarat fostul internațional, conform news.ro.

Gheorghe Popescu într-o conferință de presă despre Euro 2020
Gheorghe Popescu într-o conferință de presă despre Euro 2020

Gică Popescu, încrezător cu 500 de zile înainte de începerea Euro 2020: ”Câștigurile ulterioare vor fi uriașe”

”Dacă din punct de vedere sportiv beneficiile nu vor fi foarte mari, şi mă refer la faptul că echipa naţională nu se va califica direct la turneul final, câştigurile ulterioare, cu ce vom rămâne după acest turneu, vor fi uriaşe. Eu sunt convins că aşa cum am colaborat până acum cu celelalte instituţii vom face şi în aceste 500 de zile care au mai rămas până la fluierul de start al Campionatului European”, a spus Gică Popescu cu 500 de zile înaintea începerii Euro 2020, încrezător că România va fi gata cu toate dotările.

Fostul internațional a afirmat că-l înțelege pe Nicolae Stanciu care a ales să se transfere la Al Ahli: ”Mă surprind reacţiile negative la adresa lui Stanciu, mie mi se pare o decizie normală dacă salariul este de 3 milioane de euro, nu ştiu cine ar fi rezistat să fac acest pas dintre cei care îl critică. Noi trebuie să ne asigurăm restul vieţii până la 36-37 de ani”.

Gică Popescu nu a scăpat prilejul de a-l ”înțepa” încă o dată pe președintele FRF, Răzvan Burleanu: ”Mie mi se pare nedrept să îl critici că a ales să se ducă pe un salariu de 3 milioane de euro. Preşedintele FRF nu a jucat fotbal şi de aia nu înţelege, eu care am jucat fotbal mă pot pune în pielea lui. Eu cred că pentru el personal este o decizie bună din punct de vedere financiar. Că l-am fi vrut la Bayern Munchen sau Barcelona e ok, dar se pare că trebuie să mai aşteptăm până când va ajunge un jucător acolo”.