Universitatea Craiova a pierdut primul meci oficial din noul an, scor 0-1 cu FC Botoșani, în etapa 22 din SuperLiga. La finalul partidei, spiritele s-au încins, iar „centralul” Radu Petrescu a fost nevoit să scoate cartonașele din buzunar.
Universitatea Craiova nu a reușit să repete performanța din tur când a învins-o pe FC Botoșani. La primul meci oficial cu Eugen Neagoe la echipă, oltenii au pierdut la limită, scor 1-0, după golul marcat de Mailat în prima repriză.
Giedrius Arlauskis a fost un car de nervi la finalul meciului de pe Stadionul Municipal Botoșani. Portarul lituanian a fost suprins de camerele TV lovind cu pumnul tunelul în drumul spre vestiar.
De asemenea, furia goalkeeper-ului oltenilor a fost greu de stăpânit de oamenii din staff, aceștia încercând să-l calmeze în disputa pe care o purta cu oficialii celor din staff-ul de la Botoșani. Fostul portar al celor de la FCSB a fost calmat de Alexandru Mateiu, intrat în repriza a doua pentru Universitatea Craiova. VEZI VIDEO AICI.
Ulterior, Radu Petrescu a fost nevoit să scoată cartonașele din buzunar pentru a calma spiritele. Autorul unei decizii importante la mijlocul primei reprize, Radu Petrescu i-a arătat cartonașul roșu lui Alin Bordeanu, antrenorul cu portarii la Botoșani.
Nici jucătorii Universității Craiova nu au scăpat nesancționați. Alexandru Crețu, care a fost aproape să marcheze pentru olteni cu o lovitură de cap, a încasat cartonașul galben. Din cauza avertismentului primit în finalul partidei, fotbalistul oltenilor va rata partida cu Hermannstadt din etapa viitoare.
Nici pe parcursul meciului, Radu Petrescu nu a ezitat să scoată cartonașele din buzunar. Nu mai puțin de șapte jucători, patru de la Botoșani și trei de la Universitatea Craiova, au fost sancționați.
Eugen Neagoe a asistat din tribună la înfrângerea Universității Craiova de pe terenul celor de la Botoșani. Tehnicianului i-a fost interzis să stea pe bancă din cauza socotelilor neîncheiate cu Universitatea Cluj, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK.
Alexandru Ișfan, mega-transferul oltenilor în actuala perioadă de mercato, anunțat în exclusivitate de FANATIK, a fost introdus în startul reprizei secunde, însă fostul fotbalist al lui FC Argeș nu s-a remarcat.
Universitatea Craiova a rămas pe locul cinci în clasament, cu 38 de puncte în 22 de partide. Cu o victorie în meciul cu echipa lui Flavius Stoican, oltenii ar fi egalat-o la puncte pe Rapid, aflată pe locul trei.