Giedrius Arlauskis (34 de ani) nu mai joacă la CFR Cluj din septembrie 2021, despărțirea de ardeleni fiind anunțată în exclusivitate de FANATIK. Portarul a părăsit-o pe campioana en-titre, imediat după ce și Marius Șumudică a plecat din Gruia.
Arlauskis, care tocmai a câștigat un memoriu la FIFA cu fosta sa echipă, a povestit cum a început scandalul. În martie 2021, după revenirea de la Al-Shabab, goalkeeperul le-a transmis șefilor din Gruia că îi dorește să îi fie achitată o mai veche datorie la ANAF, condiție acceptată de patronul Neluțu Varga.
Trei luni mai târziu, în vara lui 2021, lituanianul a avut o ofertă extrem de tentantă din Turcia, dar pe care a refuzat-o din cauza aceluiași Varga. Astfel, Arlauskis a semnat un nou contract cu CFR Cluj, dar, la scurt timp, a avut parte de o surpriză neplăcută.
Portarul a primit o notificare de la ANAF, deși era convins că respectiva datorie fusese plătită de Neluțu Varga, după cum cei doi conveniseră.
„M-am trezit cu scandal, toată ziua m-am gândit la scandalul ăsta. Pentru CFR, niște mărunțiș, pentru mine sunt bani mulți. În primul rând, de când am plecat cu scandal de la CFR, nu am dat nicio declarație. Am reziliat contractul în liniște.
Apare CFR-ul cu declarații, domnul cu optimizarea, Cristi Balaj. A zis că nu intră în treaba asta, că acel contract a fost semnat înainte să vină el. El a fost impus de cineva, așa cum se face la CFR Cluj.
Aproape că mă caută și Interpolul. E o poveste foarte interesantă. Când m-am întors de la Al-Shabab, când era Edi Iordănescu, am venit la CFR. M-au ajutat și ei, eram accidentat. Am venit, dar am pus o condiție, le-am zis că nu vreau banii.
Balaj a zis că nu sunt om curat, că sunt mincinos. Noi eram plătitori de TVA la CFR Cluj. Aveam o datorie mai veche către ANAF. Când m-am întors la CFR am zis că nu vreau bani, dar să fie rezolvată problema cu ANAF-ul.
Neluțu, marele patron, a zis că nu e nicio problemă. Am semnat pe trei luni, pe 3 mii de euro. Am câștigat campionatul și mi-am văzut de drumul meu. Neluțu m-a terorizat, tot insista. I-am zis că am ofertă din Turcia și că nu îmi pot oferi banii de acolo. După mai multe discuții, Marian Copilu m-a convins să merg până în Austria în cantonament.
Am mers acolo, ne-am înțeles. Am acceptat oferta, pentru România era cel mai mare contract. Contractul era de 300 de mii la semnătură și 20 de mii de euro pe lună, la fel ca toți jucătorii importanți de la CFR. Asta era cu 200 de mii mai puțin decât aveam din Turcia. M-am bazat pe vorbe frumoase, multe și aiurea.
Am început antrenamentele, dar nu semnasem contractul încă. Ne-am întors la CFR și m-a chemat Marian Copilu. Mi-a spus că are o rugăminte, dacă putem semna contractul până în 31 decembrie pe 5 mii de euro, și din 1 ianuarie 2022 să semnăm pe 20.000 de euro și cu banii la semnătură, că e mai bine pentru club. Contractul ăsta a fost semnat pe doi ani jumătate.
Eram încă la Cluj înaintea scandalului. A venit o scrisoare de la ANAF, că am o datorie. Eram mirat pentru că Neluțu trebuia să achite. Eu am venit să ajut să câștige campionatul și ei nu s-au ținut de cuvânt. La chestia pentru datoriile internaționale, de când jucam în Anglia, a venit o scrisoare că nu am plătit o datorie de 130 de mii de euro.
La chestia asta, am luat avocați de acolo. Mi-au zis că e un caz obișnuit cu străinii și se rezolvă. Domnul Balaj a zis că eu sunt aproape căutat de Interpol. În contractul de reziliere, Neluțu Varga a trecut datoria pe care trebuia să o achite el, 183 de mii de euro. O parte din suma aia trebuia să meargă ANAF, iar restul trebuie să o primesc eu”, a eclarat Giedrius Arlauskis, la Digi Sport.