Un gigant român și-a dublat cifra de afaceri, fiind înregistrate creșteri remarcabile în vânzări, în ultimii zece ani. Produsele sale sunt cunoscute încă din perioada comunismului.
Cel mai mare producător de cosmetice din România, Farmec, a cunoscut o ascensiune fără precedent în ultimul deceniu. Anul trecut, gigantul a avut o valoare record a cifrei de afaceri, de 358 milioane de lei, potrivit Profit.ro.
Vorbim de o creștere de 20 la sută față de anul 2022. De altfel, în ultimii ani, vânzările companiei s-au majorat constant, fiind observate creșteri cuprinse între 5 și 15% în fiecare an.
Singura perioadă în care vânzările au stagnat a fost în 2021, din cauza pandemiei de COVID-19. Comparativ cu cifra de afaceri din 2023, gigantul român înregistra în 2015 o cifră de afaceri de 172,5 milioane de lei.
Farmec a reușit să se dezvolte prin introducerea pe piață a unor produse noi, dar și prin îmbunătățirea gamelor tradiționale, arată sursa citată. În plus, compania și-a mărit rețeaua de magazine.
Compania deține o fabrică în Apahida, județul Cluj, aici unde își desfășoară activitatea peste 700 de salariați. De altfel, fabrica se află într-un proces de retehnologizare și își propune să își extindă producția.
Farmec, cel mai mare producător de cosmetice din România, a fost înființată cu mai bine de 130 de ani în urmă. În prezent, compania deține peste 30 de magazine în mai multe orașe din țară.
În 2023, gigantul român și-a dorit să atragă noi segmente de consumatori, mai ales în rândul tinerilor. Astfel, compania a lansat produse noi și a relansat gama Gerovital Plant.
Mai mult, Farmec a introdus o nouă gamă dedicată îngrijirii pielii copiilor și bebelușilor, Gerovital Kids. În anii comunismului, Farmec a produs pentru prima dată laptele demachiant și pentru hidratare Doina.
În prezent, compania deține un portofoliu destinat îngrijirii tenului, părului, corpului, dar și produse de machiaj, cosmetică profesională sau de igienă orală. Totodată, Farmec produce soluții de curățenie, cele mai cunoscute fiind Triumf și Nufăr.