Sport

Gigi Becali a anunțat că pleacă de la FCSB, chiar înaintea meciului cu Young Boys: „Îi dăm banii, nu mai țin un loc ocupat”

Gigi Becali, anunț vehement! Omul de afaceri e pregătit să dea afară un fotbalist de la FCSB. Suma uriașă pe care trebuie să o scoată din buzunar pentru a rezilia contractul.
02.10.2025 | 18:30
Gigi Becali a anuntat ca pleaca de la FCSB chiar inaintea meciului cu Young Boys Ii dam banii nu mai tin un loc ocupat
Gigi Becali, decizie radicală! Omul de afaceri e gata să dea un jucător afară de la FCSB
ADVERTISEMENT

FCSB, campioana României, joacă în această seară un meci de foc pe Arena Națională cu Young Boys Berna, în faza principală a Europa League. Gigi Becali, patronul clubului, a declarat cu doar câteva ore înainte de lovitura de start că renunță la serviciile unui fotbalist.

Kiki, aproape de despărțirea de FCSB. Fundașul nu mai are viitor la campioana României

Este vorba despre fundașul Kiki. Fotbalistul din Benin nu mai intră în planurile omului de afaceri și se pare că, în iarnă, va fi nevoit să își găsească un nou angajament. Gigi Becali a anunțat că abia așteaptă să-l scoată din lot.

ADVERTISEMENT

Ce spune Gigi Becali despre viitorul lui Kiki

Patronul de la FCSB a explicat că, în iarnă, când va putea opera modificări în lista oficială, Kiki nu va mai avea loc, iar în locul său va fi inclus un alt fotbalist. Campioana României are ceva probleme cu jucătorii de bandă din apărare, însă Becali pare decis să renunțe la fotbalistul din Benin.

„Va juca Pantea în stânga și Crețu în dreapta. Crețu nu avea mari probleme; a fost întrebat dacă poate, el a zis că da, și atunci trebuia să ne apărăm acolo, în stânga. Kiki e ceva… abia aștept să vină iarna, să-l scot din lot. (n.r. Kiki mai are contract.) Ce treabă are? Îi dăm banii omului. Nu mai țin un loc ocupat acolo”, a explicat Gigi Becali la Prima Sport.

ADVERTISEMENT

Câți bani trebuie să îi dea Gigi Becali lui Kiki pentru a-i rezilia contractul

Kiki a ajuns la FCSB în 2024, atunci când a semnat un contract valabil pe 3 ani, până în vara anului 2027. Gigi Becali poate alege să rezilieze înțelegerea, dar asta îl va costa bani serioși, întrucât fundașul ar avea în iarnă încă 18 luni de contract.

ADVERTISEMENT

Concret, Gigi Becali va trebui să îi plătească fotbalistului peste 200 de mii de euro dacă alege să îl dea afară pe Kiki, întrucât salariul său lunar la FCSB este de 12 mii de euro. E drept, înțelegerea poate fi ruptă și de comun acord.

ADVERTISEMENT
Tags:
"I-AM ÎNVINS!" Horia Ivanovici, mesaj FANATIK pentru fani dupa ce Legea 4 a devenit istorie