Gigi Becali a anunțat cei trei jucători care sunt OUT de la FCSB: “Nu mai avem ce face cu ei”

Marian Popovici   
in Casa Pariurilor Liga 1
23/08/2019, 11:34
Gigi Becali a anunțat cei trei jucători care sunt OUT de la FCSB: “Nu mai avem ce face cu ei”
Gigi Becali a anunțat cei trei jucători care sunt OUT de la FCSB Nu mai avem ce face cu ei

Gigi Becali l-a prezentat pe Bogdan Argeș Vintilă la Palat și are din nou ambiții mari în ceea ce privește acest sezon. Patronul FCSB nici nu concepe să nu treacă de Guimaraes în Europa League, iar în campionat se așteaptă ca echipa să aibă 15-20 de victorii la rând sub comanda noului antrenor. 

Gigi Becali a anunțat cei trei jucători care sunt OUT de la FCSB: “Stan, polonezul și Marc vor pleca”

Lotul FCSB-ului este unul foarte stufos și a anunțat deja plecările de la echipă din perioada următoare. Doi dintre jucători au fost aduși cu mai puțin de o lună în urmă: “Stan, polonezul și Marc vor pleca de la echipă. Nu mai avem ce să facem cu ei. Stan rămâne la noi, să îi dau o pâine. O să se antreneze la bază. Păi, vin Nedelcu, o să vină fundașii centrali, revin accidentații, ce să mai fac cu ei? Nu mai avem ce face cu ei” 

Dintre cei trei, fundașul stânga Alexandru Stan este cel mai longeviv. În această vară, FCSB a adus doi fundași stânga: Soiledis de la FC Botoșani și Panțîru de la Poli Iași. În plus, în lot mai e și Marko Momcilovic, cel care se chinuie cu accidentările de un an de zile. Alexandru Stan a fost adus de la Astra anul trecut.

Polonezul la care face referire Gigi Becali este Lucasz Gikiewicz. Omul adus de patron fără să știe cum îl cheamă și care nu vrea bani decât dacă va confirma, este pe făraș de la FCSB. El nu a apucat să joace decât patru meciuri la FCSB și a dat două pase decisive. Venit pe 1 august din Arabia Saudită, Gikiewicz pleacă la mai puțin de o lună după ce a venit.

Andrei Marc a fost un transfer blitz la FCSB. El a semnat pe 10 august și a jucat două meciuri pentru roș-albaștrii. Marc a avut o evoluție ezitantă cu Poli Iași și s-ar putea ca acel meci să fie ultimul pentru fundaș la FCSB. Marc ar putea părăsi echipa la mai puțin de două săptămâni după ce a semnat. Între timp, roș-albaștrii l-au adus pe fundașul central Bozhidar Chorbadzhiyski și așteaptă venirile lui Pașcanu și Rus.

Gigi Becali a anunțat cei trei jucători care sunt OUT de la FCSB Nu mai avem ce face cu ei
Gigi Becali a anunțat cei trei jucători care sunt OUT de la FCSB Nu mai avem ce face cu ei! FOTO: Gikiewicz, Salomao și Bozhidar Chorbadzhiyski
  • 13 zile au trecut de când Marc a semnat cu FCSB
  • 2 pase decisive are Gikiewicz la roș-albaștrii 

 

 

 

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles