Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Gigi Becali a anunțat cine îl va înlocui pe Bîrligea în Hoffenheim – FCSB. Surpriza pregătită de omul de afaceri

Gigi Becali a dezvăluit cine va fi titularul din atacul ”roș-albaștrilor” în partida cu Hoffenheim, în lipsa lui Daniel Bîrligea
11.12.2024 | 10:31
Gigi Becali a anuntat cine il va inlocui pe Birligea in Hoffenheim  FCSB Surpriza pregatita de omul de afaceri
Gigi Becali a făcut anunțul despre cine îl va înlocui pe Bîrligea în meciul de Europa League, în urma suspendării atacantului. Sursa Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Patronul FCSB-ului a anunțat cine va fi folosit pe postul de vârf în următoarea partidă din UEFA Europa League împotriva nemților de la Hoffenheim. Gigi Becali optează între două variante: David Miculescu sau Daniel Popa.

Cine va fi vârful din atacul FCSB-ului în partida cu Hoffenheim în lipsa lui Daniel Bîrligea

Următorul obstacol în UEFA Europa League al echipei patronate de Gigi Becali este Hoffenheim. Bucureștenii merg în Germania pentru a încerca să facă o figură frumoasă împotriva echipei ce a terminat sezonul trecut de Bundesliga pe poziția a 7-a.

ADVERTISEMENT

Printr-un apel telefonic cu Cristi Coste și invitații săi, în direct la FANATIK SUPERLIGA, omul de afaceri a vorbit și despre echipa care va juca în Germania.

Deoarece Daniel Bîrligea a fost eliminat în ultima etapă din faza ligii a Europa League, împotriva grecilor de la Olympiacos, atacantul nu-și va putea ajuta echipa joi seară. Astfel, Gigi Becali împreună cu stafful său se văd nevoiți să găsească un suplinitor pentru lipsa uriașă a lui Bîrligea.

ADVERTISEMENT

Latifundiarul din Pipera pare să fi găsit soluția: „(n.r. – Mergeți să câștigați fără Bîrligea?) Steaua, vreodată, are alt obiectiv decât victoria? Și ce dacă lipsește Bîrligea? Trebuie să câștigăm!

ADVERTISEMENT

(n.r. – Veți juca cu David Miculescu vârf de atac?) E posibil. Sau putem să jucăm cu Popa. Cred că o să jucăm cu Popa. Ne permitem să odihnim jucători pentru că avem lot valoros.”, a declarat Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA

Cum arată variantele FCSB-ului fără Daniel Bîrligea

În lipsa lui Daniel Bîrligea, fotbalist ce se află în mare formă după ce a marcat din nou duminică seară, FCSB poate conta pe 3 jucători pentru a-l înlocui pe atacantul de 24 de ani.

ADVERTISEMENT

Variantele aduse în calcul de Becali sunt David Miculescu și Daniel Popa, însă, în centrul atacului ar mai putea evolua și Florin Tănase, care a fost golgheterul SuperLigii din acea poziție în urmă cu câțiva ani.

Miculescu și Popa, din păcate, nu reușesc nici însumați să aducă aportul ofensiv al lui Bîrligea. David Miculescu are 8 goluri marcate în 34 de meciuri în acest sezon, în toate competițiile, în timp ce Daniel Popa a marcat doar de două ori, în poarta sanmarinezilor de la Virtus.

În campionat, Popa a fost pe teren în 14 meciuri însă nu a reușit să marcheze niciodată. Miculescu a reușit să-și pună numele pe tabelă etapa trecută, împotriva lui Botoșani, din pasa superbă a lui Vlad Chiricheș.

Gigi Becali a anuntat echipa pentru Hoffenheim - FCSB! Cine il inlocuieste pe Birligea