Naționala României a învins luni seară acasă naționala Lituaniei cu scorul de 3-1. Portarul pe care s-a bazat Mircea Lucescu pentru acest meci a fost Ștefan Târnovanu. Gigi Becali a comentat decizia selecționerului, fiind surprins de titularizarea portarului de la FCSB, așa cum FANATIK anunțase deja în exclusivitate acest aspect.
Dacă naționala României s-a calificat la EURO 2024 cu Horațiu Moldovan în poartă în faza preliminariilor, și a ajuns apoi în faza optimilor la turneul final cu Florin Niță în poartă, Mircea Lucescu a decis să îl verifice acum și pe tânărul Ștefan Târnovanu.
Gigi Becali a reacționat în direct la FANATIK SUPERLIGA. Patronul FCSB-ului a comentat decizia luată de selecționer, mărturisind că nu se aștepta să îl vadă titular pe portarul său de la FCSB.
„A fost o surpriză pentru mine. Eu cred că Lucescu lucrează totul calculat. El a zis ‘Când avem Campionatul Mondial? Păi Niță e prea bătrân…’
Nu vrea să se supere nimeni. Ce ăia Moldovan, ăia toți… sunt portari valoroși… Băi, Târnovanu are 2 metri. Eu de exemplu, dacă mi-l dai pe Niță, eu nu-l iau! Nu că nu e valoros. Principiul meu e să aibă 2 metri.
Poate să fie cel mai bun portar din lume. Dacă nu are minim 1,90 nu discut, nu mă interesează”, a mărturisit Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA.
Deși a avut o prestație foarte bună în general cu Lituania, Ștefan Târnovanu a comis o gafă. Portarul FCSB-ului a ieşit pe centrare, a prins balonul, dar mingea trimisă cu capul de Antanavicius a intrat în poartă.
Jucătorul campioanei României a văzut cartonașul galben după ce a protestat. Arbitrul a mers ulterior la VAR pentru a vedea faza în detaliu și a considerat că jucătorul lituanian a comis fault la portar, motiv pentru care golul și cartonașul galben au fost anulate.
La doar câteva minute distanță, faza care putea modifica soarta partidei a fost uitată. Ianis Hagi a fost faultat în careul advers, arbitrul a acordat penalty, iar Răzvan Marin a transformat cu succes.