Fotbal intern

Gigi Becali a dat afară în ultimul an o întreagă echipă, cotată la 8,5 milioane de euro! Cât costă ce a mai rămas din FCSB

15.06.2020 | 23:00
Gigi Becali a dat afara in ultimul an o intreaga echipa cotata la 85 milioane de euro Cat costa ce a mai ramas din FCSB
ADVERTISEMENT

Gigi Becali continuă caruselul jucătorilor „uite-l, nu e!”, obligat de evoluțiile slabe ale unora dintre echipierii FCSB-ului, dar și de concepțiile sale… antrenorale!

Au venit și au plecat fotbaliști pe bandă rulantă la echipa sa, puțini s-au impus ca titulari, majoritatea fiind trași pe linie moartă de patron și dați afară cu prima ocazie oferită de clauzele din contract.

ADVERTISEMENT

FANATIK a făcut o echipă, cu rezerve!, pe care Gigi Becali a dat-o afară în numai 6-7 luni, începând din vara anului trecut și până la ieșirea din blocajul impus (și) fotbalului de pandemia de COVID-19.

Gigi Becali nu mai are răbdare și a dat afară de la începutul campionatului jucători care puteau forma lejer o întreagă echipă! Cu tot cu rezerve!

Iată în continuare „echipa dată afară”, comparați-o cu „distribuția” care a pierdut la Cluj, deși a jucat bine și „spuneți” care dintre „renegați” avea loc în 11-le din Gruia.

ADVERTISEMENT

Cristan Bălgrădean, la final de contract cu FCSB (30 iunie), nu a mai intrat în planurile lui Gigi Becali pentru sezonul următor, astfel că nu primit nicio oferă de prelungire a înțelegerii și a semnat cu CFR Cluj la începutul lui februarie, în plin campionat, înainte de întreruperea cauzată de pandemia de COVID-19.

Gigi Becali i-a suspendat contractul l-a băgat în șomaj tehnic și, mai nou, l-a „consemnat” în baza sportivă de la Berceni, unde stă împreună cu alt „exilat”, Adi Popa. Cei doi „foști” se pregătesc cu un antrenor pus la dispoziție de club. Pe 1 iulie, „Pufi” va pleca la Cluj și se va alătura noii sale echipe.

ADVERTISEMENT
  • 1.000.000 de euro este cota lui Cristian Bălgrădean pe transfermarkt.com
  • 32 de ani a împlinit Cristian Bălgrădean pe 21 martie

Cristian Manea a reziliat contractul cu FCSB la pe 30 ianuarie, nemaifiind dorit de Gigi Becali pentru că „Eu la FCSB nu mai țin jucători de care nu mă folosesc”, și a doua zi, pe 31 ianuarie a semnat cu fosta sa echipă, CFR Cluj, împrumutat în continuare de formația la care este legitimat, dar la care nu a fost niciun minut, Apollon Limassol.

ADVERTISEMENT
  • 2.500.000 de euro este cota lui Cristian Manea pe transfermarkt.com
  • 23 de ani va împlini Cristian Manea pe 9 august

Mihai Bălașa a fost cedat de Gigi Becali după o serie de gafe în prima parte a campionatului (cu FC Botoșani, cu Alashkert, cu Astra) și a semnat cu Universitatea Craiova pe 9 septembrie 2019, la schimb cu portughezul Tiago Ferreira, care, până la urmă, nu a mai vrut să vină la FCSB și a rămas în Bănie.

  • 950.000 de euro este cota lui Mihai Bălașa pe transfermarkt.com
  • 25 de ani a împlinit Mihai Bălașa pe 5 ianuarie

Bojidar Ciorbadjiski a fost dat afară de Gigi Becali încă înaintea terminării sezonului de toamnă, după cum anunța FANATIK în exclusivitate pe 26 noiembrie, după numai 3 meciuri în Casa Pariurilor Liga 1, în care a fost eliminat de două ori! Fundașul Bulgar s-a întors la echipa de la care fusese împrumutat, ȚSKA Sofia.

  • 475.000 de euro este cota lui Bojidar Ciorbadjiski pe transfermarkt.com
  • 25 de ani va împlini Bojidar Ciorbadjiski pe 8 august

Marko Momcilovic a jucat doar 45 de minute în meciurile oficiale în ultimul an și mai mult de jumătate (mai exact din 9 august 2018, accidentat în minutul 44 al partidei cu Hajduk Split, din turul 3 preliminar din Europa League) din cauza unei serii parcă interminabile de accidentări.

Gigi Becali i-a suspendat contractul odată cu intrarea României în starea de urgență cauzată de coronavirusul SARS-CoV-2 și l-a băgat în șomaj tehnic, fără niciun gând de a-i mai prelungi contractul scadent pe 1 iulie.

„Ce să mai facem, mă, tată, cu Momcilovic? El e terminat de un an, dar am zis să nu reziliez încă de atunci contractul cu el și l-am plătit în continuare. El a vrut să joace, dar accidentările l-au terminat. Nu am nimic cu el, dar nu mai are rost să ne încurcăm unul pe altul” – Gigi Becali

  • 200.000 de euro este cota lui Marko Momcilovic pe transfermarkt.com
  • 33 de ani a împlinit Marko Momcilovic pe 11 iunie

Adi Popa este unul dintre cei 6 „renegați” pe care Gigi Becali i-a băgat în șomaj tehnic (ceilalți fiind Cristi Bălgrădean, Alexandru Stan, Harlem Gnohere, Bogdan Planic și Marko Momcilovic). Fosta „Motoretă”, cam uzată, nu l-a mulțumit deloc pe patron și va reveni la formația sa, Reading, odată cu terminarea perioadei de împrumut, 30 iunie.

Acum, Popa este în „carantină” la baza sportivă din Berceni, „sechestrat” acolo de Gigi Becali, supărat că jucătorul amenință că-l dă în judecată șa TAS.

„Ce mă tot ameninți tu pe mine că te duci la TAS? Plângăciosule care ești tu plângăcios! Te-am luat piticanie de la Chiajna și te-am făcut om, te-am făcut milionar și tu mă ameninți pe mine cu judecata?!” – Gigi Becali

„Te rugai de mine, te iau la Steaua înapoi, îți dau și bani la semnătură, acum după ce revii la Steaua a doua oară mă dai pe mine în judecată?! I-am zis, bă, vii gratis? «Da, nea Gigi, vin gratis». N-a jucat nimic, a căzut pe acolo prin tușe, a alunecat. La revedere, mă!” – Gigi Becali

  • 650.000 de euro este cota lui Adi Popa pe transfermarkt.com
  • 32 de ani va împlini Adi Popa pe 24 iulie

Thierry Moutinho a fost anunțat că nu-i mai este pe plac patronului, oficial că nu merge în pregătiri cu echipa încă din primele zile ale lui 2020 și, în consecință, și-a reziliat contractul pe 11 ianuarie. 

Mijlocașul portughez jucase pentru FCSB 13 meciuri în 6 luni, în toate competițiile, în care nu a dat decât o pasă de gol, fără să reușească să marcheze. A semnat pe 14 ianuarie cu Cordoba din a treia ligă spaniolă.

  • 325.000 de euro este cota lui Thierry Moutinho pe transfermarkt.com
  • 29 de ani a împlinit Thierry Moutinho pe 26 februarie

Diogo Salomao n-a plecat nici el în cantonamentul din Spania, în prima jumătate a lui ianuarie, după doar 5 partide jucate în sezonul de toamnă, 3 în Casa Pariurilor Liga 1 și 2 în preliminariile Europa League, ultimul său joc fiind dezastrul 0-4 de la Mediaș, pe 25 august 2019.

După rezilierea contractului cu Gigi Becali, atacantul portughez a semnat pe 31 ianuarie cu Santa Clara, echipă din prima ligă din țara sa natală.

  • 400.000 de euro este cota lui Diogo Salomao pe transfermarkt.com
  • 32 de ani va împlini Diogo Salomao pe 14 septembrie

Ioan Hora și-a reziliat contractul cu Gigi Becali în primele zile ale lui ianuarie și a semnat cu Gaz Metan Mediaș pentru antrenorul Edi Iordănescu, sub coordonarea căruia devenise golgeterul României la Pandurii Târgu Jiu, în 2016. A explicat pe larg, într-un interviu în exclusivitate pentru FANATIK de ce a ales această continuare pentru cariera sa.

  • 450.000 de euro este cota lui Ioan Hora pe transfermarkt.com
  • 32 de ani va împlini Ioan Hora pe 21 august

Harlem Gnohere a dus în ultima vreme un război surd cu kilogramele, antrenorul Bogdan Argeș Vintilă și patronul Gigi Becali. L-a pierdut pe toate planurile.

Gigi Becali l-a trimis în șomaj tehnic și atacantul francez nu a mai revenit din Hexagon la reluarea pregătirilor după starea de urgență impusă de pandemia de COVID-19.

Nu mai intra în planurile echipei nici măcar pentru jocurile din play-off, așa că și-a reziliat contractul, care expira anul viitor, în vara lui 2021.

  • 1.300.000 de euro este cota lui Harlem Gnohere pe transfermarkt.com
  • 32 de ani a împlinit Harlem Gnohere pe 21 februarie

Juvhel Tsoumou a venit la FCSB în septembrie 2019, pus pe liber de Hermannstadt. A jucat în 3 meciuri pentru echipa lui Gigi Becali, cu U Craiova (când a marcat unicul gol la debutul lui Victor Pițurcă pe banca oltenilor) şi CFR Cluj în campionat și 45 de minute în Cupa României, cu U Cluj.

Atacantul congolez avea o clauză în contract care stipula că Gigi Becali putea renunța oricând la el. Ceea ce s-a și întâmplat în decembrie 2019. Fără frică de coronavirus, Tsoumou a semnat pe 25 februarie cu Liaoning Shenyang Urban, din a doua ligă chineză…

  • 325.000 de euro este cota lui Juvhel Tsoumou pe transfermarkt.com
  • 30 de ani va împlini Juvhel Tsoumo pe 27 decembrie

Rezervele acestei echipe ușuite de Gigi Becali în iarna trecută pot fi oricând Alexandru Stan (cotă 200.000 de euro, „sechestrat” la Berceni în șomaj tehnic), Lucasz Gikiewicz (100.000 de euro, acum la Al-Faisaly, Iordania), Andrei Marc (300.000 de euro, împrumutat de la Concordia Chiajna pe 10 august 2019, 2 meciuri, trecut pe linie moartă, reziliat contractul întors la Chiajna!) și chiar Claudiu Belu (475.000 de euro, împrumutat până la 30 iunie la FC Voluntari).

Echipa dată afară (4-3-3)

Cristian Bălgrădean – Cristian Manea, Mihai Bălașa, Bojidar Ciorbadjiski, Marko Momcilovic – Adi Popa, Thierry Moutinho, Diogo Salomao – Ioan Hora, Harlem Gnohere, Juvhel Tsoumou
Rezerve: Alexandru Stan, Andrei Marc, Lucasz Gikiewicz, Claudiu Belu

Echipa cea mai bună acum (4-3-3)

Andrei Vlad (350.000 €, 21 de ani) – Valentin Crețu (550.000, 31), Bogdan Planic (1.800.000, 28), Iulian Cristea (1.200.000, 25), Ionuț Panțîru (525.000, 24) – Răzvan Oaidă (725.000, 22), Ovidiu Popescu (650.000, 26), Darius Olaru (1.100.000, 22) – Dennis Man (5.000.000, 21), Florin Tănase (2.200.000, 25), Florinel Coman (5.400.000, 22)

  • 8.575.000 de euro este cota la zi a echipei date afară de Gigi Becali
  • 19.500.000 de euro este cota la zi a actualei echipe a lui Gigi Becali

  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Gaz Metan: 3,15 este cota pentru „0-1 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT