Laude pentru Gigi Becali. „A dat lovitura cu el. Și eu am vrut să-l transfer, dar nu am putut” Exclusiv

EXCLUSIV FANATIK
Cristi Coste   
în FCSB
23/05/2020, 14:30
Laude pentru Gigi Becali. „A dat lovitura cu el. Și eu am vrut să-l transfer, dar nu am putut” Exclusiv EXCLUSIV FANATIK
Gigi Becali la conferinta de presa a prezentarii noului antrenor al FCSB, desfasurata la Palatul din Aleea Alexandru din Bucuresti, marti 27 decembrie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Gigi Becali este lăudat de președintele celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, Cornel Șfaițer, după ce fundașul central de 18 ani Cristian Tand a ajuns în cantonamentul de la Berceni al FCSB.

Cornel Șfaițer: „Sunt sigur că Gigi Becali a dat lovitura cu Tand. Și eu am vrut să-l transfer, dar nu am putut”

FANATIK a dezvăluit că Bogdan Vintilă a primit de câteva zile, în pregătiri, un nou fundaș central. Este vorba despre internaționalul U18 Cristian Tand, transferat de Gigi Becali de la Școala Sportivă Ardealul din Cluj.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Președintele celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, Cornel Șfaițer, unul dintre oamenii de fotbal care urmărește foarte atent jucătorii tineri de viitor, a vorbit despre această mutare a lui Gigi Becali. Șfaițer dezvăluie că și el a fost foarte interesat de a-l transfera pe Tand la Sepsi, dar nu a reușit.

Am văzut în FANATIK că Tand a ajuns să se antreneze cu prima echipă la FCSB. Sunt sigur că Gigi Becali a dat lovitura cu el și o să vedeți în timp dacă am dreptate.

Cristian Tand este un jucător interesant, pe care îl cunosc. L-am urmărit și mi-a fost propus și mie, dar nu am putut să-l aduc la Sepsi. Dacă aveam echipa a doua la Sf. Gheorghe, cu siguranță era la mine acum”, a declarat președintele lui Sepsi pentru site-ul nostru.

O idee gratis pentru Gigi Becali. „La ce condiții și buget are la FCSB, ar trebui să facă trei echipe: una în prima ligă, alta în Divizia B și una în liga a treia”

Cristian Tand, care se antrenează deja cu noii săi colegi, este doar unul dintre cei șase jucători pe care Gigi Becali i-a cumpărat în februarie 2020 de la Ardealul Cluj. Șfaițer îi cunoaște pe toți.

Mă bucur că Gigi Becali a văzut calități la Tand și l-a adus la București. Dar nu doar Tand mi-a sărit în ochi. Gigi a luat 6 jucători de la Cluj și pe lângă Tand mai sunt doi tineri pe care-i cunosc bine și cred că sunt de mare viitor. Este vorba despre mijlocașul Cătălin Vaida și atacantul Andrei Istrate.

„La ce condiții și ce buget are, eu aș face și a treia echipă la FCSB! Poate se gândește Gigi Becali… FCSB în prima ligă, FCSB II în divizia B și a treia formație în liga a treia. Astfel vor putea toți tinerii pe care-i cumpără din țară să joace, să capete experiență și să crească repede” – Cornel Șfaițer, președinte Sepsi Sf. Gheorghe

Sunt foarte mulți tineri de valoare în fotbalul românesc, dar trebuie să-i cauți și să-i urmărești. Unii ajung la Gigi Becali, alții la Hagi, la Academie, la unii mai ajungem și noi, ăștia mai mici…

Important este ca atunci când îi transferi să le dai încredere și meciuri în picioare. Au nevoie de așa ceva, dar în primul rând trebuie ca ei să fie serioși și să muncească.

Cât îl privește pe Tand, el are o șansă mare acum și trebuie să le demonstreze celor de la FCSB și lui Gigi Becali de ce l-au adus la prima echipă”, mai spune Șfaițer pentru FANATIK.

  • 100.000 de euro a plătit Gigi Becali pentru cei 6 jucători transferați de la Ardealul la începutul anului: Cristian Tand, Cătălin Vaida, Andrei Istrate, Denis Szep, Rareș Trif și Lucian Moldovan
  • 20.000 de euro va mai achita patronul de la FCSB celor de la Ardealul când fiecare dintre cei 6 va debuta la prima echipă a roș-albaștrilor
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles