Fotbal intern

Gigi Becali a dat-o în judecată pe Gabriela Firea pentru 680.000 de euro! Scandal între naș și fină

23.09.2019 | 10:27
Gigi Becali a dato in judecata pe Gabriela Firea pentru 680000 de euro Scandal intre nas si fina

Finanțatorul clubului FCSB, Gigi Becali, a dat-o în judecată pe Gabriela Firea pentru 680.000 de euro într-un litigiu care datează din 2010. Latifundiarul din Pipera este nașul de căsătorie al Gabrielei Firea, iar aceasta va ajunge în instanță în calitate de primar al Capitalei.

Gigi Becali a dat-o în judecată pe Gabriela Firea pentru 680.000 de euro

Conform Spy News, dosarul în care Gigi Becali a dat-o în judecată pe Gabriela Firea pentru 680.000 de euro a fost înregistrat în urmă cu patru zile, iar primul termen nu a fost încă stabilit. Tot scandalul a plecat de la despăgubirile datorate de Primăria Capitalei în urma exproprierii unui teren deținut de finanțatorul FCSB.

”Litigiul are ca obiect contestarea despăgubirilor datorate reclamantului în urma exproprierii pentru cauza de utilitate publică a unui teren în suprafață de 1.733 metri pătraţi. Valoarea despăgubirilor solicitate de reclamant este de 14.869.486 lei (2.000 EUR/mp). Instanţa de fond a stabilit cuantumul despăgubirilor la 4.598.140 lei (595 EUR/mp). Instanţa de apel a admis apelul Municipiului Bucureşti şi a stabilit valoarea despăgubirilor la 3.409.000 lei (446 EUR/mp) şi cheltuieli de judecată în sarcina lui Becali George”, se arată într-un document publicat de sursa citată.

Fina Gabriela Firea la braț cu națul Gigi Becali

Becali a apărat-o pe Firea în scandalul Arenei Naționale

”Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de George Becali şi a trimis apelul spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti. Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul şi a schimbat în parte sentința civilă nr. 1737/28.09.2012, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 4.205.798,64 lei şi a obligat intimatul reclamant să plătească apelantei pârâte cheltuieli de judecată în sumă de 3.000 lei, reprezentând onorariu de expertiză. Primăria Municipiului Bucureşti a declarat recurs la Înalta Curte de Casație şi Justiţie, iar recursul a fost admis, decizia recurată fiind casată iar cauza trimisă spre rejudecare către Curtea de Apel Bucureşti”, se mai arată în document.

Nașul Gigi Becali i-a luat apărarea finei Gabriela Firea atunci când Arena Națională a fost închisă fotbalului pentru concertele susținute în vară de Ed Sheeran și Metallica. Latifundiarul din Pipera a spus că primarul Capitalei nici nu a știut despre închirierea stadionului pentru concerte și a precizat că edilul i-a promis că fotbalul va avea prioritate de acum înainte.