FCSB s-a impus în „Eternul Derby”, scor 2-1, într-o atmosferă de vis! În ciuda faptului că termometrele se apropiau de -10 grade Celsius, nu mai puțin de 30.000 de persoane au asistat la capul de afiș al etapei cu numărul 28. Jucătorii au fost afectați de temperatura înregistrată, iar Gigi Becali a povestit ce a pățit portarul Ștefan Târnovanu.
În cadrul FANATIK SUPERLIGA, Gigi Becali a dezvăluit că Ștefan Târnovanu a fost afectat de temperatura înregistrată în termometre. Ba mai mult, „omul cu banii” de la FCSB susține că portarul nu își mai simțea la un moment dat picioarele din cauza gerului de afară.
Cât despre prestația internaționalului, Gigi Becali s-a arătat extrem de entuziasmat de cum a evoluat Târnovanu în partida cu rivalii din Ștefan cel Mare. Patronul roș-albaștrilor a amintit și de o fază din meciul cu PAOK.
„A fost ger în meciul cu Dinamo. A spus la un moment dat Târnovanu că nu își mai simțea picioarele! Era ger, frig, și nu mai simțea nimic la picior de ger.
A scos bine cu vârful degetelor acea fază, a fost mai grea ca cea din meciul cu PAOK. Mingea asta a fost greu de apărat, pe când cea cu PAOK trebuia să o apere, pentru că era de apărat”, a transmis Gigi Becali.
Patronul FCSB-ului a continuat dialogul cu Horia Ivanovici și a transmis că suma pe care o va primi pe Ștefan Târnovanu poate ajunge chiar la 10 milioane de euro. Portarul român are parte de un sezon excelent în UEFA Europa League și ocupă a 6-a treaptă din clasamentul celor mai buni jucători dintre buturi.
„(n.r. – Ștefan Târnovanu este pe locul 6 în clasamentul portarilor din UEFA Europa League) Poate luăm vreo 10 de milioane de euro pe el! Este al 6-lea, să ne dea banii și poate cu 10 milioane îl dau!
Zima este poate chiar mai bun decât Târnovanu, dar pe Ștefan îl lăsăm ca să luăm banii pe el. Glumesc, nu e mai bun decât Târnovanu, mai exagerăm și noi!”, a încheiat Gigi Becali.