Patronul campioanei vrea cu orice preț să ajungă în Champions League. Așadar, Gigi Becali este pregătit să scoată o sumă imensă din buzunare cu care să facă transferuri la FCSB.
Se anunță o vară fierbinte la FCSB după ce Gigi Becali a anunțat că este pregătit să cheltuie sume importante pe transferuri. Finanțatorul campioanei susține că pe lângă mutările făcute până acum, va mai băga 4-5 milioane de euro în echipă.
Visul lui Becali este să atace serios Champions League, iar pentru asta are nevoie de fotbaliști pe măsură. Este clar că bugetul alocat nu îi va garanta un loc în cea mai prestigioasă competiție europeană a cluburilor.
Însă, poate ajuta formația „roș-albastră” să facă un pas în față spre o performanță importantă în Europa League sau Conference League. Astfel, sezonul viitor ar putea să reprezinte un început pentru o nouă eră a echipei lui Gigi Becali.
„Se vor mai face trei sau patru transferuri. Vor pleca cu echipa în cantonament. Dar nu spun cine sunt jucătorii până nu-i semnăm. 100% va veni un vârf, poate doi.
Vreau două echipe puternice la FCSB. Voi mai investi patru sau cinci milioane în transferuri vara aceasta. Nu vorbesc aici de salarii”, a declarat Gigi Becali pentru Digi Sport.
Gigi Becali i-a adus până acum pe David Kiki de la Farul Constanța și pe Daniel Popa de la U Cluj. Latifundiarul din Pipera a avut în plan să îl aducă și pe Alexandru Chipciu, însă mutarea a picat.
Pe lângă aceștia, Becali îi are pe listă pe Florin Tănase și pe William Baeten. Fostul jucător al „roș-albaștrilor” încă nu i-a dat un răspuns patronului de la FCSB, deși au purtat mai multe discuții.
În legătură cu belgianul de la FCU Craiova, finanțatorul campioanei a mărturisit că i-a făcut o ofertă de 200.000 de euro lui Adrian Mititelu pentru acesta. Patronul echipei din Bănie a cerut 1.000.000 de euro, deși echipa a retrogradat. Iar discuțiile par că s-au oprit în acest punct.