FCSB și-a îndeplinit obiectivul european al sezonului, calificându-se în grupele Conference League, dar suferă teribil în SuperLiga. Formația lui Gigi Becali a remizat pe teren propriu cu Hermannstadt, o formație pe cale de dezintegrare.
Nu doar cei care au urmărit prima repriză a partidei dintre FCSB și Hermannstadt, terminată 1-1, au rămas surprinși de cum s-a prezentat formația lui Nicolae Dică. Patronul Gigi Becali a fost de-a dreptul șocat de ce a văzut pe teren.
Din informațiile FANATIK, Becali a reacționat încă de la pauză vizavi de ce au arătat în teren Rață, Oaidă, Musi, Dulca și ceilalți jucători aleși titulari pentru acest meci.
Dorind să-i odihnească pe cei care au jucat în Norvegia, cu Viking Stavanger, Dică a schimbat masiv primul 11. Singurul jucător care lipsea și care avea un motiv bine întemeiat a fost căpitanul Florinel Coman, FANATIK dezvăluind situația purtătorului de banderolă.
În rest, schimbările masive l-au făcut pe Becali să explodeze în discuțiile pe care le-a avut cu Dică și staff-ul său la foarte puțin timp după încheierea partidei. A fost, finalmente, un 2-2 stabilit cu destulă șansă de Edjouma în primul minut de prelungire al întâlnirii de pe „Arena Națională”.
Ceea ce l-a deranjat pe Becali în primul rând a fost alcătuirea primului 11 și strategia aleasă de Dică și de staff-ul său. Cum i-a promis antrenorului în momentul în care l-a adus, Gigi nu se mai implică direct în alegerea titularilor.
Apropiații patronului dezvăluie pentru site-ul nostru că acesta a aflat primul 11 chiar de la televizor. Adică doar în momentul când a început meciul, neavând nicio discuție pe parcursul zilei cu Dică despre echipa cu care acesta ar vrea să joace.
Gigi Becali i-a pus la zid pe toți după meci. De la cei din conducere, la staff-ul tehnic și la jucători!
Am băgat milioane de euro în transferuri vara asta ca să nu batem pe nimeni în campionat? Am ajuns să tremur că nu prind play-off-ul! Eu nu mai tolerez așa ceva la FCSB!” – Gigi Becali, patron FCSB
„Ce e echipă e aia trimisă să joace cu Sibiul? În loc să jucați cu titularii și să avem 3-0 la pauză, să fim liniștiți, voi vă jucați de-a fotbalul! Făceam 3-0, apoi odihneați titularii în repriza a doua!”, a sunat discursul dur al patronului la adresa celor de la echipă.
Evoluția penibilă pe care roș-albaștrii au avut-o în primele 45 de minute ale meciului de SuperLiga cu Hermannstadt a avut efecte în cabină. Oaidă, Rață, Dulca și Bogdan Rusu nu au mai revenit pe teren. Singurul cu probleme medicale a fost Rusu, FANATIK scriind despre diagnosticul acestuia și despre perioada de absență.
Pentru partea a doua a întâlnirii cu sibienii au intrat, din minutul 46, titularii: Edjouma, Cordea, Octavian Popescu și Miculescu. Nu mai puțin de patru înlocuiri! Specialitatea „casei Gigi Becali”, cum s-a obișnuit tot microbistul român de fotbal.
Nu voi face asta niciodată (n.r. – întrebat de 4 schimbări la pauză la FCSB). Ăsta este unul dintre aspectele pe care vreau să le discut cu domnul Becali. De data aceasta, mi s-a părut foarte deschis” – Nicolae Dică, înainte de a semna al doilea mandat de antrenor la FCSB
Oarecum ciudat, ținând cont de ce spunea Nicolae Dică imediat după ce a preluat echipa la finalul lunii iulie. Antrenorul a declarat imediat după 2-2 cu Sibiul că ar fi efectuat 7-8 schimbări la pauză după ce a văzut pe teren. Băiat inteligent, „Nik” a vrut, probabil, să anticipeze și să răspundă primul întrebărilor legate de cele 4 înlocuiri de la pauză. Se vede treaba că i-a reușit!
Totuși, nu sunt departe de realitate nici informațiile care spun că (și) Gigi Becali a contribuit la iureșul schimbărilor de la pauză. De fapt, la cum a arătat echipa FCSB-ului, numai în pielea patronului să nu te pui. E greu să nu pui mâna pe telefon!