FCSB luptă să prindă play-off-ul și e obligată să o bată pe Csikszereda. Deși rezultatele de până acum din etapa a 24-a nu au fost în favoarea roș-albaștrilor, Gigi Becali e optimist. Patronul campioanei României a avut un mesaj tare pentru FC Botoșani, viitoarea adversară a FCSB-ului.
FCSB are meci cu Csikszereda în etapa a 24-a din SuperLiga. În acest moment, campioana en-titre e pe locul 11, cu 31 de puncte, la șapte lungimi de play-off. Pe roș-albaștri nu i-au ajutat deloc victoriile celor de la UTA, 1-0, cu FC Argeș, și U Cluj, 2-0, cu Rapid.
Gigi Becali l-a ironizat însă pe patronul celor de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, care a transmis că „se va distra cu FCSB”. FCSB – FC Botoșani e joi, 5 februarie, de la ora 20:30. „Da, el săracul, să uite play-off-ul. El a zis că se distrează, foarte bine că a zis, dar să uite play-off-ul. Nu are cum să prindă play-off-ul. Nu are valoare deloc.
El ce crede, acum când se joacă meci decisiv o să mai fie ce a fost? Vai de capul meu. Păi ăștia o să zbârnâie, vijelie. Dar îi bate Oțelul mâine, deși mie mi-ar conveni un egal”, a declarat Gigi Becali, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.
SuperLiga se joacă după sistemul cu play-off și play-out începând cu sezonul 2015-2016. De atunci și până în prezent, FCSB a terminat mereu în top 6. Acum este însă în pericol să nu își îndeplinească obiectivul.
„(n.r. – V-a încurcat că au bătut UTA și U Cluj?) Că a bătut U Cluj ne cam încurcă. Până la urmă, asta e. Ce vrea Domnul. Era mai bine dacă nu. Ajungeam mai repede. Acum joacă FC Argeș cu U Cluj. U Cluj are cu Oțelul Galați. Botoșani cu noi. În alea se întâmplă ceva. Cel mai bine ar fi două egaluri și să batem noi. Și la revedere, Vasilică! S-a terminat cu ei.
Oricare calcule ar fi, joacă între ele. Una din ele câștigă. Și noi avem direct cu ele. Ori fac egal și e bine și venim pe locul 4, ori câștiga una din ele și venim pe locul 5. Că noi ne batem. Doar nu crezi că la meci decisiv cu Oțelul sau cu Botoșani o să mai fie ce a fost. E război mare și o să intre ăla care e mai puternic. Din 3 în 3 zile ei nu sunt învățați, noi da. Sunt jocuri cu miză, cu presiune, pe care noi le știm. A revenit Lixandru, care dacă e Lixandru de la meciul cu turcii nu mai am emoții, revine Tănase”, a adăugat patronul campioanei României.