Fotbal intern

“Când intră Gigi Becali la TV, parcă mă uit la Las Fierbinţi!”

Tatăl lui Răzvan Burleanu a răspuns contestatarilor preşedintelui FRF chiar dacă aceştia s-au numit Gigi Becali sau Ion Crăciunescu.
04.04.2018 | 20:09
Cand intra Gigi Becali la TV parca ma uit la Las Fierbinti
ADVERTISEMENT

Gică Burleanu, tatăl preşedintelui FRF, a mărturisit pentru FANATIK.RO că uneori chiar nu înţelege răutatea pe care o abordează Gigi Becali faţă de Răzvan Burleanu atunci cînd vorbeşte de el, mai ales că la rîndul său şi patronul roş-albaştrilor este tată de copii.

Dacă Gigi Becali a ales să îl susţină pe Ionuţ Lupescu atunci nu este nici o problemă. Fiecare este liber să facă tot ce consideră că este mai bine. Însă el o poate face şi fără atacuri de toată jena la adresa lui Răzvan. În ultimul timp l-a făcut în toate felurile pe băiatul meu. Că e securist, că e omul lui Băsescu, apoi că e omul lui Ponta şi tot aşa. Dar vreau să îl întreb pe Gigi Becali dacă are vreo probă pentru tot ce spune, corect?  Dar vă spun eu că nu are.

ADVERTISEMENT

”Actorii din Las Fierbinţi ar face treabă bună cu Gigi. E simpatic foc!”

Însă nu mă surprinde cum vorbeşte Gigi Becali de Răzvan, deoarece când mă uit la televizor la Gigi eu parcă mă uit la Las Fierbinţi. Cred că actorii din acest serial ar face treabă bună dacă l-ar lua pe Gigi să joace la ei în acel proiect. E simpatic foc! Mor de râs când îl aud. Sunt convins că într-o zi acest om o să îşi dea seama că a greşit grav faţă de Răzvan. Şi chiar dacă o să treacă 20 de ani tot e bine să recunoască faptul că a greşit. Este şi el părinte şi fiţi convinşi că uneori regretă de cum vorbeşte de copiii altor oameni”, a spus Gică Burleanu.

“Nu îl acuz pe Gigi că nu a mai avut acces la Daum!”

Gică Burleanu a vorbit şi despre Christoph Daum, dar şi despre influenţa pe care Gigi Becali nu ar mai fi avut-o pe lângă selecţionerul german. “Eu nu o să mă apuc acum să spun că Gigi a prins ură pe Răzvan că nu a mai avut intrare la Daum faţă de selecţia la echipa naţională… Nu o să fac niciodată aşa ceva! Pur şi simplu Răzvan îi este antipatic lui Gigi. Acest lucru cred eu, dar mai cred că lui Gigi Becali i se transmit şi destule prostii despre băiatul meu. Ascultă de la unul şi de la altul tot felul de tâmpenii.

ADVERTISEMENT

Prin aducerea lui Daum, Răzvan a vrut să schimbe mentalitatea românilor, dar uitaţi că Daum nu a reuşit să se facă înţeles de noi. Vă spun că el avea în cap destule proiecte şi era bine dacă am fi profitat de prezenţa lui în România. Eu rămân la părerea că trebuia încercat şi cu un selecţioner străin, iar băiatul meu nu a greşit”, a spus tatăl lui Răzvan Burleanu pentru FANATIK.RO.

“Îl sfătuiesc pe Crăciunescu să îşi cumpere deja biletele de avion!”

Gică Burleanu nu a dorit să îi rămână dator nici lui Ion Crăciunescu. “Aş mai dori să vă spun ceva legat şi de acest Ion Crăciunescu, cel pe care eu nu îl mai am la inimă de pe vremea în care eram fotbalist, iar el arbitru. A spus că dacă Răzvan Burleanu câştigă alegerile el va pleca în SUA, nu? Îl sfătuiesc să îşi cumpere biletele de avion încă de pe acum. Dacă le cumpără de pe acum, atunci le ia şi el mai ieftine pentru că băiatul meu va câştiga sigur!

ADVERTISEMENT

”Crăciunescu ne făcea moldoveni jegoşi!”

Dar haideţi să vă spun şi cu ce m-a supărat pe mine Ion Crăciunescu când eram în activitate. Îmi aduc aminte că jucam la Ceahlăul, iar la un meci de pe teren propriu, cred că împotriva celor de la Jiul Petroşani, spectatorii îl huiduiau pe Crăciunescu în drum spre vestiare după finalul primei părţi. Dintr-o dată l-am auzit pe Crăcinescu când îi făcea pe suporteri moldoveni jegoşi. Chiar dacă el îi înjura pe cei din tribune să ştiţi că eu m-am simţit jignit, deoarece şi eu sunt moldovean. Vreau să ştie lumea că acest Crăciunescu nu îi are la inimă pe moldoveni.

Nu pot să uit şi un alt meci arbitrat tot de marele Crăciunescu. Jucam atunci la Bacău, iar Universitatea Craiova a luat eventul în acel an. Mă refer la eventul oltenilor din 1991. Însă în meciul direct, acest fost arbitru ne-a făcut praf. Cârţu era antrenorul oltenilor care mi se pare că este şi rudă cu Crăciunescu. După meci săracul Mănăilă de la olteni mi-a spus pe teren că îi este ruşine de tot ce s-a întîmplat. Dar abia aştept să văd când Crăciunescu părăseşte România. Ce faţă o să aibă! Bine, dacă se va ţine de cuvânt…”, a încheiat Gică Burleanu.

ADVERTISEMENT