Sport
Betano sponsor oficial Europa League si Conference League

Întrebat despre problema cu vizele jucătorilor, Gigi Becali a trecut la dezvăluiri: „Era vecin gard în gard cu mine. Aducea băutură la Palat”

Ngezana, Radunovic și Alhassan nu au putut fi folosiți de FCSB în meciul de la Aberdeen, iar Gigi Becali a oferit detalii în acest caz.
22.08.2025 | 08:00
Intrebat despre problema cu vizele jucatorilor Gigi Becali a trecut la dezvaluiri Era vecin gard in gard cu mine Aducea bautura la Palat
Gigi Becali, anunț cu privire la un nou transfer la FCSB Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Chiar și fără Siyabonga Ngezana, Risto Radunovic și Baba Alhassan, FCSB a remizat pe terenul lui Aberdeen, scor 2-2. Gigi Becali a ținut să precizeze că nu a fost timp efectiv pentru obținerea vizelor celor trei jucători

Gigi Becali, explicații în cazul vizelor pentru Ngezana, Radunovic și Alhassan

Imediat după încheierea partidei din prima manșă a play-off-ului Europa League, patronul campioanei României a explicat cum au stat de fapt lucrurile în cazul celor trei fotbaliști care nu au primit viză.

ADVERTISEMENT

”Cu vizele, anul trecut se putea pentru că jucam primul meci acasă, aveai timp două săptămâni să iei vize. Acum jucând în deplasare, nu am avut timp. La polonezi s-a întâmplat la fel. Ce trebuia, cred eu, trebuia să anticipăm și să cerem vize înainte, dar nu aveam motiv.

Aici se cere aviz de muncă, nu ceream viză ca turist, mai ales că ei erau din Africa. Se cer vize de muncă. Aplicația UEFA, am aplicat continuu, nu ne-a răspuns nimeni. După care ne-am dus fizic la ambasadă și au intervenit oamenii noștri. De aceea ne-au și permis să intre jucătorii acolo. Poate să fie și vina staffului, e posibil, dar ce e important e că e bine: 2-2”, a declarat Becali, la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Cum s-a împrietenit cu fostul ambasador al Marii Britanii

Latifundiarul din Pipera, care a mai precizat că ambasadorul Marii Britanii în România se afla în concediu, și-a amintit și de fostul șef al misiunii britanice de la București, care venea la Palat să bea împreună câte un păhărel.

ADVERTISEMENT

”Dacă aplicam pentru vize de muncă, nu avea motivare. Și ambasadorul a fost în concediu, cel al Marii Britanii în România. Fostul ambasador era vecin gard în gard cu mine. Aducea băutură la Palat. Puneam și eu din bun simț un păhărel și îmi vedeam de treaba mea. Era un ambasador care vorbea perfect românește, era familiarizat”, a spus Gigi Becali.

ADVERTISEMENT

Analizând întâlnirea de la Aberdeen, patronul campioanei României a afirmat că arbitrul a fost de partea scoțienilor, însă s-a arătat încrezător că formația sa va obține calificarea în returul de la București.

2.10 este cota oferită de BETANO pentru pronosticul ”total goluri: peste 2.5” la meciul FCSB - FC Argeș