Ianis Hagi l-a invitat și pe Gigi Becali la nuntă, iar patronul FCSB a făcut show pe ringul de dans. Latifundiarul din Pipera a mărturisit că nu a respectat promisiunea făcută soției și s-a lăsat luat de „tren” la cel mai important eveniment din viața internaționalului român.
Finala EURO 2024 nu i-a încurcat planurile lui Ianis Hagi, care și-a unit destinul cu Elena Tănase. Fiul „Regelui” a avut invitați de seamă la cel mai important eveniment din viață, precum Adrian Mutu, Gigi Becali, Florinel Coman și mulți alții.
Gigi Becali a vorbit despre tot ce s-a întâmplat la nunta lui Ianis Hagi la FANATIK SUPERLIGA. Patronul clubului din Capitală nu s-a oprit din dansat cât timp a fost prezent la eveniment, deși nu și-a propus asta inițial.
„Am făcut ce am putut să fac, ce mi-a plăcut să fac. I-am spus nevestei că o să mă abțin și nu o să mai dansez, iar ea mi-a zis: «Gigi, tu zici că nu, dar pe tine te ia trenul». M-a luat trenul. Au trecut anii, ce să facem.
Am dansat atât de mult, acum parcă sunt obosit”, a spus Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA, emisiunea fiind live pe site-ul FANATIK.RO, de la ora 10:30, în fiecare zi de luni, marți și vineri.
Adi Mutu a venit cu dezvăluiri de la nunta lui Ianis Hagi despre Gigi Becali și Gică Hagi. „Briliantul” a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că patronul „roș-albaștrilor” a fost cel mai tare invitat de la eveniment.
„A fost foarte frumos. Lume multă, lume frumoasă, atmosferă plăcută. I-am văzut pe Ianis şi pe Elena şi, mai ales, pe părinţii lor foarte fericiţi, ceea ce a fost frumos. Lumea a fost relaxată. S-a dansat, s-a cântat. Aţi văzut şi dumneavoastră imagini.
N-a văzut Hagi meciul. Erau foarte multe telefoane cu meciul pe masă. Lumea s-a mai uitat, dar Gică n-a avut timp. A trebuit să întreţină invitaţii. Erau şi foarte mulţi. Hagi le are cu dansul pe machedoneşte. Cel mai tare a fost Gigi Becali.
Nu l-aţi văzut? A dansat, s-a simţit bine. Eu am venit la ora 02:00 acasă. Mai era încă lume acolo. Ianis şi Elena au fost foarte fericiţi, probabil şi copleşiţi de toată lumea şi de toată atenţia pe care au trebuit să o distribuie”, a declarat Mutu.