Gigi Becali a intrat în direct la TV și a dezvăluit ce mesaj i-a dat lui Valeriu Iftime, după FCSB – Botoșani, scor 2-1, în etapa a 25-a din SuperLiga. Patronul campioanei României l-a luat prin surprindere pe omologul său de la FC Botoșani.
După duelul FCSB – FC Botoșani de pe Arena Națională, Valeriu Iftime a fost tras la răspundere de un suporter. Dialogul afaceristului cu jurnaliștii a fost întrerupt de un fan care l-a acuzat de „blat”. Gigi Becali a comentat în direct imaginile cu Iftime.
„(n.r. blaturi) Eu asta nu fac, nu intru în jocul ăsta. Până la moarte! Păi de unde? Spune-mi, ce e pe televizor? (n.r. despre Iftime?) Cel mai mare hoț cine? Hai, mă, ce…
Dacă orice nebun care vine la meci, nebun de balamuc, comentăm ce zice un nebun? Eu nu comentez, pe cuvânt. Ce pot să vă spun, că el a făcut caterincă. ‘Bat pe Galați și după mă distrez cu FCSB’. Așa a zis, nu?”, a declarat Gigi Becali, la TV Digi Sport.
După victoria obținută de FCSB cu FC Botoșani, Gigi Becali a pus mâna pe telefon și i-a scris lui Iftime. Latifundiarul din Pipera l-a ironizat pe Valeriu Iftime și l-a atenționat cu retrogradarea.
„I-am scris și eu după meci ‘Vai, săracul de tine, ce rău îmi pare de tine. Ia și tu vreo 3 șampanii să îți treacă focul. Bă, B-ul scrie pe tine! Retrogradare scrie pe tine!’. Nu a dat niciun răspuns. La ce lot are…
Numai că sunt slabe acolo vreo 3 echipe, Slobozia, Csikszereda și Metaloglobus. Ce, nu poate să ajungă pe locul 13, 14? Mie îmi place de el așa, că e băiat bun, dacă face el o glumă, fac și eu. Tu dacă dai o palmă, eu dau un pumn. Cine înțelege, înțelege, cine nu, nu”, au fost cuvintele lui Gigi Becali.