Gigi Becali a vorbit despre amenda pe care a primit-o de la Federația Româna de Fotbal. La meciul dintre Herrmanstadt și FCSB, latifundiarul din Pipera i-a acuzat pe arbitrii VAR de favoritism și de perversitate. Omul de afaceri va avea o întâlnire cu Răzvan Burleanu săptămâna aceasta.
Gigi Becali a primit o amendă din partea Comisiei de Disciplină a FRF. Patronul FCSB-ului a lansat un set de acuzații la adresa arbitrajului românesc. În plus, l-a făcut praf pe Horațiu Feșnic, arbitrul VAR al partidei dintre Hermannstadt și FCSB, meci la care campioana a pierdut. Gigi Becali a continuat și a spus că arbitrul „are o perversitate de nedescris” pentru că „tatăl lui e prieten cu CFR, deci e împotriva noastră”.
Gigi Becali are de scos din buzunar suma de 5.000 de lei, adică 1.000 de euro. Așa cum a spus la emisiunea FANATIK SUPERLIGA, patronul echipei campioane nu va contesta amenda. După cum a declarat, suma este una mică și nu merită efortul.
De asemenea, omul de afaceri a mărturisit că așteaptă să primească de la Răzvan Burleanu 1 milion de euro, pentru că FCSB a început cu 5 jucători români meciurile din Superliga.
„Dă-o încolo. Dacă era mai mult o contestam. Păi Federația de ce să mă deranjeze, pentru că Federația are să-mi dea mie aproape un milion, știi? Eu o să iau un milion de la Federație. (n.r. pentru jucătorii de la națională?) Nu. Lasă, plus ăia. Pentru regula 5+6.
Deci s-a dat regula aia, s-a dat lege 5+6. Adică joci cu 5 români în echipă, începi cu ei. Și dacă de exemplu sunt aproape 160 – 180.000 de euro pentru fiecare echipă. Echipele care n-au folosit regula 5-6 jucători români, ele nu primesc banii. Dacă de exemplu, din 16 echipe 8 n-au folosit, n-au respectat regula, înseamnă 8 ori 160, înseamnă 1.200.000 de euro aproape.
Iar 1.280.000 de euro ăia se dau la primele trei clasate împărțit. Dar primele trei clasate, ele dacă nu au respectat regula au căzut. Numai noi am respectat regula asta din primele 3. Toți banii îi iau eu. Eu iau toți banii. Eu Becali. Să-i dea Dumnezeu sănătate (n.r. Burleanu)”, a dezvăluit Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA, show live pe FANATIK.ro în fiecare luni, marți și vineri de la 10:30.
„Trebuia, că mi-a zis Vali (n.r. Argăseală), că domne, trebuie să ne vedem. Eu vreau pace, eu nu vreau război. Dacă mergem și discutăm ceva cutare, vineri mă duc și vorbesc cu el. Și i-am zis: ‘Băi, Vali. Spune-i să nu fac ca data trecută. Să ma duc acolo și să mă învețe pe mine să fac banii’. Că eu l-am ascultat din respect, el e băiat bun. Nu e răutăcios și nici dușmănos.
Și atunci, mi-a zis Vali că: ‘Știți că trebuie să luăm banii ăia…’. Aaa, păi spune-i mă lui Burleanu că gata atunci. Cât luăm? Luăm vreun milion aproape. Spune-i lui Burleanu vineri la ce oră vrea el. Dacă-mi dă un milion, păi la ce oră vrea el. Ce oră vrea și ziua și noaptea la orice oră vrea el.
(n.r. vă duceți vineri la Federație?) Păi mă duc, dacă iau milionul. Să vin să-mi dea un milion. (n.r. mustăcește și Vochin aici) Normal că mustăcește, că ține cu el. Că dacă e în echipa lui acolo și dacă vede că face pace Becali cu șeful lui, normal că-i place pacea. La toți ne place pacea. Ee, mai glumim și noi”, a încheiat patronul FCSB-ului.