Fotbal intern

Gigi Becali acuză o conspiraţie împotriva FCSB-ului: “Se vede ceva împotriva noastră” + Răzvan Oaidă, lăudat de patronul echipei: “A fost cât trei jucători”

09.03.2020 | 11:50
Gigi Becali acuza o conspiratie impotriva FCSBului Se vede ceva impotriva noastra  Razvan Oaida laudat de patronul echipei A fost cat trei jucatori
ADVERTISEMENT

După cele două succese din sezonul regulat, FCSB a învins-o pe Universitatea Craiova și în play-off, scor 4-1. În urma acestui succes, Gigi Becali și-a lăudat jucătorii, însă a văzut și o atitudine ostilă a arbitrilor împotriva roș-albaștrilor.


  • (P) Cota BETANO pentru CFR Cluj – FCSB: 3,95 este cota pentru ”2”. Vezi aici toate cotele!


Gigi Becali vede o conspirație împotriva FCSB-ului: “Se vede ceva împotriva noastră”

Partida FCSB – Universitatea Craiova, disputată pe Arena Națională din Capitală, a început prost pentru formația lui Bogdan Vintilă.

ADVERTISEMENT

După numai 10 minute de joc, Darius Olaru a fost nevoit să părăsească terenul de joc, fiind accidentat la pomete în urma unei ciocniri cu Luis Nițu.

Gigi Becali consideră că ”centralul” Istvan Kovacs trebuia să-l elimine pe tânărul jucător al oltenilor, nu în primă fază, ci după ce a văzut cum arată accidentarea lui Olaru.

ADVERTISEMENT

În acest sens, Becali a dat exemplul deciziei lui Horațiu Feșnic din derby-ul Dinamo – FCSB. Arbitrul din Cluj-Napoca l-a eliminat pe Iulian Cristea după ce a văzut ulterior gravitatea accidentării lui Perovic.

”Olaru nu are fractură și e bine pentru noi, slavă Domnului. Dar eu zic.. Feșnic de aceea e mare. A văzut sânge, apoi a dat roșu. Kovacs i-a dat galben jucătorului de la Craiova, dar apoi, dacă a văzut sânge…

ADVERTISEMENT

Îi dai roșu, cum să nu-i dai dacă i-a rupt fața. Nu pot să spun exact ce se întâmplă. Se vede așa ceva împotriva FCSB-ului. Cum să nu-i dai roșu? Vezi pometele spart? Dă-i roșu… Încep să-mi pună piedici”, a spus Becali la TV Pro X.

Răzvan Oaidă, ridicat în slăvi de Becali: ”A fost cât trei jucători”

Folosit titular în meciul cu Universitatea Craiova, Răzvan Oaidă (22 de ani) a fost printre cei mai buni jucători de pe teren. Nu numai prin cele două goluri, dar și prin evoluția sa, fotbalistul venit de la Botoșani a impresionat. Becali a avut numai cuvinte de laudă la adresa jucătorului.

ADVERTISEMENT

”Mi-a plăcut nu doar pentru goluri, ci și cum a jucat. El nu a fost un jucător aseară. El era trei. Noi am jucat cu 13 jucători Era multiplicat. Alerga peste tot numai el.

Toată echipa a jucat bine. Când lipsește Ovidiu Popescu se vede. Dacă nu cară pianul cineva nu se poate. Și de Cristea mi-a plăcut”, a mai spus Becali pentru sursa citată.

  • 29 de meciuri a bifat Oaidă pentru FCSB în acest sezon
  • 4 goluri și 2 pase decisive are fotbalistul în toate competițiile
  • 600.000 de euro este cota de piață a lui Oaidă, conform Transfermarkt 
ADVERTISEMENT