În minutul 16 al partidei de la Pitești, Andrei Vlad a greșit o pasă banală din propriul careu și i-a lui George Ganea să marcheze fără emoții golul care avea să aducă victoria pentru FC Argeș. FCSB a suferit astfel cea de-a doua înfrângere consecutivă în Casa Pariurilor Liga 1 și a ajuns la nu mai puțin de 14 puncte în spatele liderului CFR Cluj.
Scos din minți de noua gafă a portarului de 22 de ani, Gigi Becali a dezvăluit că l-a contactat, imediat după meci, pe omologul de la Universitatea Craiova, Mihai Rotaru, pentru a negocia transferul, dar acesta nu s-a arătat deloc interesat.
„Fără cinci titulari, s-a jucat numai la o poartă, dar cu situațiile de cascadorii râsului n-ai ce să faci, nu câștigi meciul. Dacă nu făcea Vlad gafa aia, câștigam meciul.
Du-te, bă, la echipa națională. Nu am ce să-i mai fac. Îmi pare rău, dar ne-a distrus. Mi-e milă de el, dar nu pot să mă distrug singur. I-am dat telefon aseară lui Rotaru, dar nu mai vrea să-l ia.
Îți dai seama cât m-am luptat cu el să-l iau și ce ne-a făcut. Din Europa ne-a scos, campionatul îl pierdem. Greșeala e omenească, greșești o dată, te iertăm. Nu că am ceva cu el, dar n-am ce face. Nu știu cât are contract, dar nu mai apără. Nu se poate așa ceva”, a răbufnit Becali, la Pro X, confirmând informația oferită în exclusivitate de FANATIK.
De asemenea, patronul roș-albaștrilor s-a lansat într-o adevărată tiradă la adresa lui Florinel Coman și a dezvăluit motivele pentru care acesta nu va mai putea să revină, în opinia sa, la forma de altădată.
„Eu în Coman nu mai am încredere deloc. I-a dat Tavi Popescu o pasă și n-a mai alergat după ea. Nu mai are forță deloc. El știe fotbal, că nu-l uită, numai că mintea trebuie să colaboreze cu trupul.
Dacă mintea ta vrea ceva, iar trupul nu poate, intervine neîncrederea. Vrei să faci ce zice mintea, dar picioarele tale nu mai pot. Dacă ai avut trupul bolnav și ai stat o perioadă, trebuie să-l antrenezi ca să-și revină”, a explicat Gigi Becali.