Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Gigi Becali anunță probleme mari pentru Gică Hagi: „Nu mai are bani!”

Farul a câștigat titlul în sezonul precedent, dar anul acesta Gică Hagi nu a reușit să facă transferuri impresionante. Gigi Becali crede că acesta nu își mai permite să aducă jucători importanți.
03.08.2023 | 11:30
Gigi Becali anunta probleme mari pentru Gica Hagi Nu mai are bani
Gigi Becali, despre banii lui Gheorghe Hagi. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Farul Constanța are șase puncte în primele trei etape ale campionatului, dar ultimul meci, cel cu Poli Iași, a arătat problemele pe care le trupa lui Gică Hagi în acest sezon. După eliminarea din Champions League, Farul Constanța are emoții în privința calificării în turul trei preliminar al Conference League.

Ce spune Gigi Becali despre banii pe care îi are Gheorghe Hagi

Deși Farul a câștigat meciul tur cu 3-2, jocul nu a convins, iar armenii de la Urartu speră să profite de forma proastă a Farului și să meargă mai departe în preliminariile Conference League. Hagi vrea să facă orice pentru a se califica.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali crede că startul de sezon sub așteptări al echipei lui Gică Hagi se datorează lipsei banilor. Patronul de la FCSB spune că Gică Hagi nu are suficient de mulți bani pentru a lupta la cel mai înalt nivel meci de meci. Milionarul susține că din SuperLigă, doar el, Rotaru și Varga au investit sume importante în fotbal, iar Farul nu se mai poate lupta la titlu în sezonul următor.

Cu toate acestea, Gigi Becali îl admiră pe Gică Hagi pentru performanțele pe care le-a reușit, spunând că este un antrenor ce reușește să facă unii jucători modești să devină foarte buni, iar din acest motiv echipa a reușit să câștige titlul anul trecut.

ADVERTISEMENT

Conform patronului de la FCSB, familia lui Gică Hagi trăiește doar din încasările avute in hotelul deținut în Mamaia, astfel că Hagi nu are baza financiară necesară pentru a băga sume mari de bani în fotbal.

ADVERTISEMENT

Nu are, ce să facă săracul. Bine mă, ce face Gică… e greu. Fii atent aici, să îți fac așa, să vezi ce face Gică, face un lucru unic în România. Eu am făcut fotbal și am făcut performanță pentru că am bani și mai bag bani de la mine, acum sunt vreo 15 milioane. Rotaru are bani și bagă de la el, cică vreo 20 de milioane. Neluțu Varga are, am înțeles, vreo 35-40 de milioane băgați. Gică e patron. El, săracul, de unde să scoată 20 de milioane, că nu are.

Tu îți dai seama ce risc își asumă? E ceva unicat. E minune, Farul trăiește pentru că e specialitatea lui, el e specialist. Dacă nu ai să faci injecție de bani, 2-3 milioane. Ce să facă? Să bagă toți banii din hotel în fotbal?

ADVERTISEMENT

Acolo câștigă un milion, banii familiei. Ce să facă? Face prea mari minuni, dar cât o să țină astea? Acum credea că dacă nu se duce în Champions League, se ducea în Europa League și iau de acolo 15 milioane. Atunci era altceva.

 Nu mai poate lupta cu noi, noi am luat avânt acum. El a făcut 5-6 transferuri. A luat șase jucători liberi, sunt știuți, s-au perindat pe la toate echipele din România. El e specialist, dar nu ai cum să transformi omul din fotbalist în super fotbalist.

Deja i-a transformat ba pe Băluță, pe Alibec, pe Louis Munteanu, stai să vedem  și Louis Muntenanu, ce joacă pe acolo. Nu se mai poate bate cu noi, nici cu CFR nici cu Craiova. Știi cum e, el a putut să scoată unt și a scos tot untul din lapte”, a spus Gigi Becali într-un dialog cu HORIA IVANOVICI la FANATIK SUPERLIGA.

FANATIK SUPERLIGA, emisiunea realizată de HORIA IVANOVICI, poate fi urmărită live pe FANATIK.RO în fiecare zi de luni, marți și vineri, de la ora 10:30 și în reluare de la ora 17:00 pe Youtube și Facebook.

Gigi Becali vorbește despre banii lui Gheorghe Hagi