Transferul atacantului Andrei Dumiter de la Sepsi OSK la FCSB este ca și rezolvat, jucătorul fiind în drum spre cantonamentul de la Berceni al vicecampioanei României pentru a semna contractul.
FANATIK a aflat că Dumiter va primi de la Gigi Becali un salariu de 9.000 de euro pe lună, cu 3.000 de euro mai mult decât câștiga la Sepsi.
Din informațiile FANATIK, la parafarea înțelegerii vor mai fi prezenți Cătălin Sărmășan, agentul jucătorului, dar și impresarul Florin Vulturar, care reprezintă cele două cluburi de Liga 1 implicate în această mutare: FCSB și Sepsi OSK.
Gigi Becali, patronul FCSB, a anunțat că la transferul lui Andrei Dumiter s-a consultat cu antrenor de națională, jucătorul semnând apoi un contract pe doi ani, cu o opțiune pe încă trei sezoane.
„Titular în atac va fi cine merită. Pe Ondrasek o să-l mai verificăm în câteva meciuri. Și pe Dumiter, la fel, o să-l verificăm. De acum înainte, nu mai cumpăr jucători decât dacă-i văd eu șase luni în campionatul intern. Să-i văd eu că joacă la Mediaș, la Iași, la Rapid… La Rapid nu, că ăia nu-mi vând jucători. La transferul lui Dumiter m-am consultat cu un antrenor de națională și acesta mi-a spus că e puternic, e tânăr și ne poate ajuta în viitor. E ceea ce avem nevoie. I-am făcut contract pe doi ani, cu opțiune de prelungire pe încă trei”, a spus Gigi Becali la PRO X.
Sepsi Sfântu Gheorghe va încasa 350.000 de euro și a păstrat și procente dintr-un eventual viitor transfer a lui Andrei Dumiter, după ce l-a cedat pe fotbalist la FCSB.
Interesant este ă în urmă cu o lună de zile, fotbalistul a mai fost la o semnătură distanță de transferul la FCSB. Mutarea a căzut din cauza impresarului sportivului.
Gigi Becali și patronul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, Dioszegi Laszlo, ajunseseră la un acord privind transferul lui Andrei Dumiter la FCSB încă din luna iunie.
Fotbalistul era aștepta la București pentru a semna contractul, dar în ziua în care trebuia să se prezinte la palatul lui Gigi Becali nu a mai răspuns la telefon.
De data aceasta finanțatorul roș-albaștrilor este sigur că nimic nu mai poate interveni în parafarea înțelegerii: ”E adevărat. Ne-am înțeles cu Sepsi, iar băiatul va semna cu noi”, a declarat Becali, pentru GSP.ro.
Și managerul general al covăsnenilor, Cornel Șfaițer a confirmat afacerea: ”Ne-am înțeles repede cu domnul Becali. A avut încredere în noi, a văzut de prima dată că la Sepsi oamenii sunt corecți. Credem că afacerea se va concretiza curând”, a spus Șfaițer pentru sursa citată.
10.000 de euro lunar va încasa Andrei Dumiter la FCSB
La începutul lunii iunie Gigi Becali anunța că a ajuns la un acord cu patronul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe și cu Andrei Dumiter acesta urmând să semneze cu FCSB.
Cifrele tranzacției erau exact aceleași ca și acum: 350.000 de euro suma de achiziție și 20% dintr-un eventual viitor transfer.
Impresarul fotbalistului, Cătălin Sărmășan, s-a opus cu vehemență mutării și a reușit să-l convingă pe Dumiter să nu semneze cu roș-albaștrii.
Acum, transferul s-a făcut prin intermediul agentului Florin Vulturar, cel care a adus la FCSB mai mulți fotbaliști, între care și pe Olimpiu Moruțan.