Florinel Coman pare că nu mai are viață lungă în Qatar și o întoarcere în SuperLiga nu ar fi exclusă, cel puțin conform spuselor lui Gigi Becali, patronul echipei FCSB, de la care atacantul a plecat în străinătate.
Gigi Becali spune că a discutat cu Florinel Coman în trecut despre situația sa și a avut un sfat clar pentru atacant cu privire la cariera pe care o are. Omul de afaceri i-a spus jucătorului că e bine să facă bani și să nu ezite să rămână în străinătate pentru a-și îndeplini acest obiectiv.
„Eu l-am sfătuit mereu să ia banii de acolo, să stea să ia bani. El mai are contract acolo un an și jumătate. Ceea înseamnă că mai are de primit 3 milioane de euro ca salariu, că primește două milioane de euro pe an. Dacă ăia îi dau un milion sau două milioane, eu îl aștept cu brațele deschise. Îi găsim loc în echipă. Eu cred, să vedem dacă mă înșel, că în România nu va mai juca la altă echipă în afară de Farul și FCSB.
Nu s-ar duce la alții pentru bani. E prea mare caracter. Nu există să spună ‘Mă duc în altă parte pentru bani mai mulți’. El m-a mai întrebat dacă poate să revină, poate când să termină contractul… Eu îl aștept. I-am zis că ‘Și după ce termini contractul poți să vii să mai joci la noi’”, a spus Gigi Becali pentru GSP.
Transferat în vara anului trecut la formația din Qatar, după ce a câștigat primul său titlu cu FCSB, Florinel Coman a avut un prim sezon în care a fost folosit destul de des. Totuși, un nou antrenor a venit la echipă în actuala stagiune și acesta vrea să-i facă vânt jucătorului român pentru a aduce un alt străin, regulile cu privire la jucătorii de altă naționalitate fiind clare în Qatar.
Locurile sunt limitate și tehnicienii preferă să aducă jucători pe care îi cunosc. De asta, Florinel Coman a ajuns o rezervă de lux pentru cei de la Al-Gharafa. El a bifat în acest sezon doar 8 meciuri și a fost ineficient în timpul limitat pe care l-a primit. Concret, jucătorul are două goluri și o pasă de gol, cifre care nu vor rupe gura târgului indiferent de campionat.