Sport

Gigi Becali, atac direct la adresa arbitrului după CFR Cluj – FCSB 1-0: „Fratele lui lucrează la Craiova, pentru mine e clară treaba”

Delegarea arbitrului George Găman a fost contestată de FCSB încă dinaintea derby-ului cu CFR Cluj, iar la final Gigi Becali i-a atras atenția. Ce l-a deranjat pe patronul roș-albaștrilor
24.08.2026 | 07:37
Gigi Becali atac direct la adresa arbitrului dupa CFR Cluj  FCSB 10 Fratele lui lucreaza la Craiova pentru mine e clara treaba
Gigi Becali, atac la George Găman după ce a dat doar 2 minute de prelungiri în CFR Cluj - FCSB 0-1. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

În trecut, numele lui George Găman s-a legat de multiple faze controversate în arbitrajul românesc, în special împotriva FCSB. Tocmai din această cauză, Mihai Stoica a fost vehement pe rețelele de socializare după ce a aflat că „centralul” din Craiova va oficia derby-ul cu CFR Cluj. La finalul celor 90 de minute, Gigi Becali nu a acuzat fazele de arbitraj, dar a fost nemulțumit de minutele de prelungire.

Gigi Becali, nemulțumit de George Găman după CFR Cluj – FCSB 1-0

Chiar dacă în timpul meciului nu au avut loc greșeli grave de arbitraj, iar George Găman a avut controlul asupra jocului, Gigi Becali nu a fost mulțumit la final de craiovean. El nu a contestat niciun fel de decizie, singurul semnal de alarmă fiind minutele de prelungire de la finalul partidei, legând acest lucru cu faptul că fratele său, Valerică Găman, lucrează la Universitatea Craiova, fiind director sportiv la echipa a doua a oltenilor.

ADVERTISEMENT

„Acum vrei să-ți spun ceva? Două minute de prelungire? Dacă am avut și VAR și 5 schimbări, cum să dai două minute bă, ești nebun? Cum să bagi pe unul arbitru, care este fratele unuia care lucrează la Craiova? Cum să-l pui arbitru pe ăla? L-au pus, foarte bine, e bine treaba. Așa se face. Pe ăla, Dima, nici nu-l cunosc și cică ar fi nu știu ce cumnat, a șaptea spiță cu Mache de la noi. Habar n-am. Iar ăsta, care e fratele lui Găman de lucrează la Craiova… Dar bine, nu pot da vina pe el, nu a greșit, dar prin faptul că a dat două minute e clară treaba. Bă nebunule… Cum să dai două minute? Dacă ai VAR și 5 schimbări, cum?!

Eu zic logic. Dacă nu am eu logică, iartă-mă. Dar eu așa cred, că dacă ai VAR și 5 schimbări, măcar 4 minute dai, nu două. Așa cred eu. S-a văzut că i-a convenit rezultatul. Bine, nu dau vina pe el că nu a greșit omul nimic, nu a fost ceva flagrant, nu. Poate acolo, unde a fost împins cu ambele mâini Bîrligea, dar de ce să dea? Nu a intervenit nici VAR… Nu contează asta. Când n-ai valoare, nu poți să câștigi. O să vedem, o să încercăm altă formulă”, a comentat Becali la DigiSport. 

ADVERTISEMENT

Ce greșeli a făcut George Găman în trecut împotriva lui FCSB

În dimineața meciului, când s-a aflat arbitrul delegat pentru derby, Mihai Stoica a făcut o postare în care a enumerat toate momentele când George Găman i-a dezavantajat pe roș-albaștri, fie că a fost la centrul terenului sau la VAR.

ADVERTISEMENT

„Găman – arbitru VAR – l-a chemat pe Colțescu la un meci CFR vs FCSB și ne-au anulat bizar la 1:1 un gol marcat de Coman. S-a terminat 1:1. Asta după ce același Găman, la Botoșani, fiind chemat la VAR pentru un fault clar la Compagno, n-a vrut să anuleze un gol marcat nouă de Mailat. S-a făcut 1:0.

ADVERTISEMENT

Asta după ce același Găman ne spusese la un meci cu Voluntari că e fault asupra lui Budescu, dar e prea puțin pentru penalty. S-a terminat 0:0. Același Găman l-a eliminat pe Târnovanu anul trecut cu Farul deși s-a încurcat în explicații. Asta după ce dictase penalty contra noastră la o simulare a lui Tănasă. La 1:0. S-a terminat 1:2. Diseară arbitrează Găman. Sperăm să nu fie același”, a scris Mihai Stoica pe Facebook, în dimineața meciului.

Tags: